Medicul chirurg Radu Zamfir este noul director al Agenției Naționale de Transplant (ANT), el fiind numit în funcție astãzi, printr-un ordin al ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Radu Zamfir este supraviețuitorul accidentului aviatic din 2014 din Munții Apuseni în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion.

Medicul Radu ZamfirFoto: Agerpres

Radu Zamfir o înlocuiește la conducerea Agenției Naționale de Transplant pe Anca Mureșan, care fusese numită în această funcție de Sorina Pintea, în vara anului trecut.

Ministrul Sănătății a semnat, astăzi, un ordin prin care încetează detașarea Ancăi Mureșan de la Institutul Regional de Gastroenterologie - Hepatologie “Prof.dr. Octavian Fodor” din Cluj în functia de director executiv al ANT.

Noul director executiv al ANT, dr. Radu Zamfir, este doctor în medicină, atestat în chirurgie hepato-bilio-pancreatică și chirurgie oncologică și deține o diplomă europeană de transplant pentru prelevare multiorgan.

Radu Zamfir a fost formator în cadrul unor proiecte europene dedicate transplantului de organe, precum “Educația medicilor în domeniul translantului” și “Dezvoltarea competențelor în transplant”. De-a lungul carierei sale dedicate activității de transplant, medicul Zamfir a primit mai multe distincții, printre care și o diplomă de excelentă pentru contribuția deosebită și implicarea în dezvoltarea activității de transplant hepatic în România.