Ministerul Sănătății "nu a identificat nicio sesizare din partea Colegiului Fizicienilor Medicali din România cu privire la nereguli privind persoane care profesează în unitățile sanitare fără drept în domeniul oncologiei și radiologiei medicale". Anunțul vine ca reacție la afirmațiile vicepreședintelui Colegiului Fizicienilor Medicali, Marin Bodale, care a declarat, la Digi 24, că "cel puțin șapte dintre cei opt fizicieni medicali care nu au pregătirea corespunzătoare și care au fost identificați de instituție practică această meserie și în prezent".

Ministerul SanatatiiFoto: AGERPRES

Marin Bondale mai susținea că, deși nu au pregătirea adecvată, aceștia ar fi obținut acte de la Ministerul Sănătății și CNCAN, "în complicitate", și lucrează în spitale, "punând în pericol sănătatea pacienților".

Ministerul Sănătății a anunțat, miercuri, că "În data de 18 decembrie 2018, Ministerul Sănătății a primit doar din partea domnului Marin Bodale o solicitare prin care cere informații despre modul de desfășurare a unui concurs pentru ocuparea unor funcții contractuale într-un departament din Ministerul Sănătății. De altfel, Ministerul Sănătății i-a solicitat domnului Bodale să retransmită sesizarea pe care pretinde că a trimis-o către MS la începutul anului 2017 sau 2018, conform declarațiilor domniei sale, dar până la această ora nu s-a primit nimic."

"În ceea ce privește cazurile de falși fizicieni care profesează fără drept în domeniul oncologiei și radiologiei, Ministerul Sănătății atrage atenția că astfel de informații transmise în spațiul public fără o verificare temeinică aduc mari deservicii sistemului medical, precum și pacienților care se află în prezent sub tratament medical", mai precizează Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății afirmă că "Din primele verificări, comunicarea Colegiului Fizicienilor Medicali conține o serie de inexactități și neadevăruri. Astfel, conform legislației în vigoare, respectiv Ordinului 1272/2006 pentru aprobarea Normelor privind expertul în fizică medicală, 'Art. 7 – Educaţia şi pregătirea profesională a fizicianului medical cuprinde trei nivele:

- Primul nivel. Fizicianul medical debutant trebuie să aibă cel puţin licenţa în fizică sau echivalent (matematică, informatică, chimie fizică, inginerie electronică, electrică sau mecanică etc.).

- Al doilea nivel. Fizicianul medical are pregătire în fizica medicală pe care o dobândeşte prin cursuri teoretice, seminarii, lucru sub supravegherea unui expert în fizica medicală şi practică clinică. Pentru acest nivel este necesar un minimum de 2 ani de lucru ca fizician medical debutant.

- Al treilea nivel. Pentru a deveni expert în fizică medicală, fizicianul medical trebuie să aibă pregătirea clinică sub supravegherea unui expert în fizica medicală minimum 3 ani în plus faţă de cei 2 ani ca fizician medical debutant, să aibă un grad universitar sau echivalent superior, masterat sau doctorat, în domeniu, să aibă absolvit un curs de radioprotecţie postuniversitar avizat de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, denumită în continuare CNCAN, de nivel 3, potrivit unuia sau mai multor domenii, şi să fie posesor al unui permis de exercitare nivel 3, emis de CNCAN pentru expert în fizică medicală pentru domeniul corespunzător.' "

Reprezentanții instituției conduse de Sorina Pintea adaugă că "Ministerul Sănătății a verificat situația persoanelor prezentate și nu a identificat nereguli în ceea ce privește pregătirea și activitatea acestora. Majoritatea persoanelor sunt posesoare de premise CNCAN cu diferite nivele de exercitare. Mai mult, unele dintre aceste persoane nu mai lucrează din diferite motive în unitățile sanitare, așa cum fals s-a prezentat (ex concediu de maternitate, contracte pe perioade determinate). Unul dintre inginerii menționați, care lucrează într-unul din spitalele bucureștene nu este angajat pe post de fizician medical, și nu lucrează cu pacienții, așa cum fals s-a prezentat. Este inginer specializat pe parte tehnică și asigură raportările în relația cu CNCAN. Subliniem încă o dată și solicităm verificarea temeinică a oricăror informații apărute în spațiul public pentru a nu induce nesiguranța și neîncrederea pacienților în sistemul de sănătate și profesionalismul celor care practică."

  • DSP Alba face verificări în cazul unui fizician medical fără drept de practică, la Spitalul din Blaj

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a anunțat, tot miercuri, că face verificări, după ce vicepreședintele Colegiului Fizicienilor, Marin Bodale, a declarat că opt fizicieni lucrează în spitale din România, unul dintre ei la Spitalul din Blaj.

În urma declarațiilor vicepreședintelui Colegiului Fizicienilor, Marin Bodale, potrivit căruia opt falși fizicieni lucrează în spitalele din România, între care a enumerat și Spitalul Municipal Blaj.

"Direcția de Sănătate Publică Alba s-a autosesizat, după apariția în spațiul public a informației că în Spitalul Municipal Blaj ar fi lucrat un fizician medical fără acreditările necesare, și s-au demarat verificări", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al instituției, Dragoș Suciu.