Adriana Cotel, foștă șefă a Agenției Naționale a Medicamentului, instituție pe care a condus-o în ultimele 4 luni, este noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Adriana Cotel a fost numită în funcție printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, publicată vineri seară în Monitorul Oficial. Adriana Cotel fusese numită la conducerea Agenției Naționale a Medicamentului în urmă cu doar patru luni.

HotNews.roFoto: Hotnews

Adriana Cotel îl înlocuiește la conducerea CNAS pe Răzvan Teohari Vulcănescu, cel care a condus instituția începând din septembrie 2017 până în prezent.

Potrivit surselor HotNews.ro, Adriana Cotel ar fi o apropiată a lui Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, în prezent consilier al premierului Viorica Dăncilă.

CV-ul Adrianei Cotel nu apare pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, cu toate că a condus timp de patru luni această instituție. Site-ul CNAS nu este actualizat în acest moment, ca președinte figurând în continuare Răzvan Vulcănescu.

Potrivit profilului de Linkedin, Adriana Cotel a studiat la "Universitatea din București", fără alte precizări. La capitolul "experiență profesională" figurează doar perioada de 4 luni în care a condus Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (octombrie 2018 - ianuarie 2019).

Din informațiile HotNews.ro, Adriana Cotel a lucrat, înainte de a fi numită șefă a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, la Alvogen Romania, companie producătoare de medicamente.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate este una dintre cele mai "bogate" instituții din România, având unul dintre cele mai mari bugete din țară.