Acuzații grave la adresa medicilor în cazul unei femei care a murit de gripă, la Slobozia

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 20 ianuarie 2019, 17:17 Actualitate | Sanatate


Spital din Romania
Foto: AGERPRES
Rudele unei femei de 45 de ani din Slobozia care a murit din cauza gripei spun că aceasta s-ar fi prezentat de două ori la Urgenţă cu simptome de gripă, dar a doua oară fost trimisă acasă. Femeia a continuat să se simtă rău, aşa că familia a chemat ambulanţa, însă şi această ar fi venit iniţial fără medic. Conducerea spitalului din Slobozia face o anchetă în acest caz, potrivit Digi 24.

Femeia de 45 de ani a ajuns săptămâna trecută în Urgenţa Spitalului Judeţean Slobozia pentru că se simţea rău, având febră şi dureri musculare. După ce i-au fost făcute toate investigaţiile, medicii au considerat că nu e nevoie să o interneze, astfel că i-a fost prescris tratament și a fost trimisă acasă.

A doua zi, însă, femeia a ajuns din nou la spital, iar medicii de gardă i-au prescris alte medicamente. Soţul victimei îi acuză pe medici că nu au mai vrut să o consulte. "A spus să meargă acasă să își facă efectul tratamentul pe care l-a luat. Dacă nu este ok, să consulte un medic specialist, pneumolog sau nu știu ce este, sau dacă nu e ok puteți să mergeți la București”, a declarat pentru Digi 24 soțul femeii decedate.

La scurt timp după ce a plecat din urgenţa spitalului pentru a doua oară, femeia s-a simţit şi mai rău, iar soţul ei a chemat ambulanţa.

"Prima salvare care a venit, a venit cu asistent și cu șofer care... nu dotare, nu... A ajuns și a doua salvare după încă vreo 10 minute, cu dotările necesare”, susține soțul femeii decedate.

Medicul de pe ambulanţă a încercat să o resusciteze, dar femeia nu a mai putut fi salvată.

"Știu doar că s-a prezentat în 13, 14 ianuarie la UPU și nu a fost internată. Și, de asemenea, că pe lângă partea de afecțiune respiratorie a avut și un consult ginecologic”, spune Mihaela Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița Ialomiţa.

Conducerea spitalului din Slobozia face o anchetă în acest caz.

Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns duminică la 20.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3555 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Uff (Duminică, 20 ianuarie 2019, 18:32)

    europeanul2 [utilizator]

    De multe ori se intampla ca pacientul sa intuiasca ceea ce are pt ca doctorii habar nu au...
  • 0 (0 voturi)    
    Duamna Ministresa (Duminică, 20 ianuarie 2019, 20:40)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Sper ca veti da iar o declaratie lacrimogena in care blamati neajunsurile sistemului sanatatii si promiteti ca O SA - candva, nu stim cand - se stabileasca cauza (cel mai probabil mortul e de vina), apoi O SA rezolvati problema (poate dupa 2020 cand o sa fie alt ministru sa va puteti spala pe maini).

    Intre timp pacientii mor pe capete din cauza conditiilor sau angajatilor incompetenti din spitale.

    Dar e ok, important e sa fim sanatosi cand tre' sa votam si sa votam pe cine trebuie, restul, sunt detalii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by