Numărul şi tipurile de analize ce trebuie efectuate de angajații spitalelor, precum și la angajarea într-o unitate sanitară, vor fi prevăzute clar într-o Hotărâre de Guvern ce urmează să fie propusă spre adoptare de către Ministerul Sănătății, a anunțat marți ministrul Sorina Pintea. Decizia a fost luată în urma scandalului de la Maternitatea Giulești, unde 45 de bebeluși au fost infectați cu stafilococ auriu meticilino rezistent, iar 11 angajați ai Maternității Giulești au fost depistați ca fiind purtători ai infecției cu stafilococ auriu. "În acest moment, pentru a putea depista stafilococul nu este obligatorie analiza", spune Sorina Pintea.

Spital din RomaniaFoto: AGERPRES

"Vom propune modificarea altei Hotărâri de Guvern, care este un act subsecvent Legii securităţii în muncă, care specifică numărul şi tipurile de analize care trebuie efectuate personalului din spital sau personalului la angajare. Sunt analize standard pentru depistarea streptococului beta hemolitic, pentru HIV/SIDA, tuberculoză chiar. Dar noi vom propune o situaţie astfel încât spitalele să poată să decidă pentru ce germeni vor preleva probe, câte, pentru că, în acest moment, pentru a putea depista stafilococul nu este obligatorie analiza", a afirmat marți Sorina Pintea.

"Toate aceste lucruri ne-au făcut să regândim niște acte normative care sunt în vigoare de mai mult timp și care se pare că nu mai corespund nevoilor actuale", a adăugat Sorina Pintea.

11 angajați ai Maternității Giulești au fost depistați ca fiind purtători ai infecției cu stafilococ auriu în urma controlului recent al Direcției de Sănătate Publică la unitatea sanitară.

Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică au decis să oprească toate internările la Maternitatea Giulești începând din data de 30 noiembrie. Nașterile la maternitatea Giulești urmează să fie reluate vineri, după 3 săptămâni.

45 copii născuți în ultimele săptămâni la Maternitatea Giulești au fost infectați cu stafilococ auriu meticilino rezistent, doi copii au fost colonizați cu infecția, iar în cazul a încă 5 bebeluși, analizele de laborator au infirmat prezența infecției, a anunțat joia trecută Ministerul Sănătății.