Consiliul General al Municipiului București va decide, în ședința de miercuri, dacă va împuternici Administrația Spitalelor să demareze procedurile de identificare și achiziționare a unei noi clădiri pentru relocarea Maternității Giulești, a anunțat luni primarul Gabriela Firea. Clădirea care găzduiește în prezent cea mai mare maternitate din București va împlini, în curând, 100 de ani de când a fost construită. CGMB ar putea aproba, de asemenea, și achiziția de noi clădiri unde să fie relocate Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu", precum și o parte dintre secțiile Spitalului Cantacuzino.

Maternitatea GiuleștiFoto: AGERPRES

Potrivit unui Proiect de hotărâre al CGMB, publicat pe site-ul Primăriei Capitalei, pentru relocarea maternității Giulești este necesar un imobil cu suprafața de minimum 14.000 de metri pătrați.

În cazul Spitalului Cantacuzino este necesar un imobil cu suprafața de minimum 5.000 de metri pătrați pentru relocarea Secțiilor Obstetrică-Ginecologie I și II și Neonatologie.

Pentru relocarea Spitalului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu" este necesar un imobil cu suprafața de minimum 4.500 de metri pătrați.

"Miercuri voi supune aprobării acordul pentru achiziția unei noi clădiri necesare Maternității Giulești, dar și noi clădiri pentru spitalele: Cantacuzino, Oro-Maxilo-Facial si metropolitan de stomatologie. În plus, revin în Consiliul General cu proiectul achiziționării de locuințe pentru tinerii medici, ca să nu mai fie nevoiți să plece din țară", a scris luni Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

HotNews.ro scria, recent, că Maternitatea Giulești (Panait Sârbu) funcționează într-o clădire construită în perioada 1921-1925, care a găzduit, inițial, o școală de ucenici. Clădirea funcționează ca maternitate începând din anul 1951, după ce timp de doi ani, între 1949-1951, a găzduit o școală de moașe.

Citește și:

31 de bebeluși infectați cu stafilococ auriu la Maternitatea Giulești

Între timp, numărul bebelușilor născuți la Maternitatea Giulești și infectați cu stafilococ auriu meticilino rezistent continuă să crească. Infecția a fost confirmată, până în acest moment, de analizele de laborator, la 31 de bebeluși, a declarat luni, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, luni, că joi urmează să se decidă dacă internările la maternitatea Giulești rămân suspendate sau se reiau.

Potrivit ministrului Sănătății, Sorina Pintea, cei 31 de copii infectați sunt internați în prezent la spitalele Grigore Alexandrescu, Gomoiu și Marie Curie.

Sorina Pintea a mai anunțat, luni, că în urma controlului Ministerului și al Direcției de Sănătate Publică la maternitățile din București, nu s-au descoperit probleme și în alte spitale, în afară de Giulești. Ministrul Sănătății mai spune că concluziile complete ale controlului vor fi prezentate anul viitor.

Potrivit ministrului Sănătății, "Numărul mare de cezariene poate fi o cauză (pentru problemele de la Giulești - n.red.), se fac cezariene pe bandă rulantă și nu există timpul fizic pentru a se face curățenie".

Sorina Pintea a amintit că 11 angajați ai Maternității Giulești au fost depistați ca fiind purtători ai infecției cu stafilococ auriu în urma controlului și și-a exprimat speranța că "Lucrurile se vor achimba în maternități după aceste cazuri".

Încă 6 bebeluși suspecți de infecție au fost internați la Grigore Alexandrescu în perioada 5-8 decembrie, în timp ce duminică, 9 decembrie, nu s-a făcut nicio internare, a precizat luni purtătorul de cuvânt al spitalului.

Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică au decis să oprească toate internările la Maternitatea Giulești începând din data de 30 noiembrie. Pe măsuri ce pacienții internați acum sunt externați, se trece la dezinfecție și nu se mai fac alte internări, a anunțat atunci ministrul Sorina Pintea.

Ministerul Sănătății: Stafilococ auriu și germeni în două saloane de la Giulești, evidențiați de probele de laborator

Ministerul Sănătății a anunțat, pe 30 noiembrie, că "primele rezultate ale probelor lucrate în laboratorul Direcției de Sănătate Publică evidențiază prezența stafilococului auriu pe suprafața unui scutec al unui copil internat într-un salon de normoponderali, precum și prezența germenilor mezofili și hemolitici într-un salon de lehuze."

"Direcția de Sănătate Publică București a anunțat Ministerul Sănătății că, în data de 28 noiembrie 2018, inspectorii sanitari au recoltat mai multe probe igienico - sanitare și exudate nazale din Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie 'Panait Sîrbu'.

Astfel, au fost recoltate 40 de probe AMF (aeromicrofloră), 5 probe de ape sterile, 20 teste de salubritate din mai multe săli de operație, saloane, secții ATI, blocuri operatorii, precum și 10 exudate nazale de la medici și asistente medicale, 10 teste igienico - sanitare de pe mâini tot de la medici și asistente medicale, 10 teste de sterilitate recoltate din diverse truse medicale.

Primele rezultate ale probelor lucrate în laboratorul DSPMB evidențiază prezența stafilococului auriu pe suprafața unui scutec al unui copil internat într-un salon de normoponderali, precum și prezența germenilor mezofili și hemolitici într- un salon de lehuze, a arătat Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

Probele pozitive vor fi trimise la Institutul National de Cercetare Dezvoltare "Cantacuzino" pentru serotipare și lizotipare, mai precizau reprezentanții Ministerului.