20.000 de persoane vor beneficia de screening al tuberculozei în cadrul campaniei E-DETECT TB
"Campania de screening activ urmează să acopere aproximativ 20.000 de persoane din categoriile de risc, cu posibilitatea de extindere până la 25.000 de beneficiari. Examinările vor fi realizate cu ajutorul unei unităţi medicale mobile, dotate cu echipament imagistic şi de diagnostic molecular, de către specialişti din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", cu sprijinul Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei din România", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului "Marius Nasta" şi vicepreşedinte al Comisiei de pneumologie a Ministerului Sănătăţii, relatează Agerpres.
Potrivit acesteia, caravana E-DETECT TB are scopul de a asigura depistarea activă şi precoce a tuberculozei.
E-DETECT TB urmăreşte depistarea activă a TB în grupurile de populaţie vulnerabilă, care includ: persoane private de libertate, persoane fără adăpost, populaţie roma, utilizatori de droguri, populaţii foarte sărace, cu acces limitat la asistenţă medicală.
"Practic, astăzi demarăm prima campanie de diagnosticare activă a tuberculozei realizată în România. Problematica TB este una complexă, care priveşte personalul medical implicat, persoanele afectate, autorităţile, dar şi comunitatea în ansamblul ei, deoarece vorbim despre o afecţiune cu un puternic impact în sănătatea publică. Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" este implicat cu responsabilitate în derularea strategiilor şi politicilor de sănătate, realizate de către Ministerul Sănătăţii sau aliniate iniţiativelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ale ONU sau ale altor organisme naţionale sau internaţionale în privinţa problematicii TB, deoarece dispunem de o resursă umană bine pregătită în managementul pacientului cu tuberculoză şi tuberculoză multidrog-rezistentă", a precizat dr. Beatrice Mahler.
Testările includ examene radiologice şi examene de spută.
La intrarea persoanei care va fi examinată în unitatea medicală mobilă, primul pas îl reprezintă completarea unui chestionar şi înregistrarea datelor medicale şi socio-demografice. Apoi, se trece la efectuarea unei radiografii pulmonare, care este transmisă printr-un sistem de telemedicină către Institutul "Marius Nasta", unde un specialist pneumolog din cadrul proiectului va analiza rezultatul imagistic. În paralel se va face o altă interpretare, de către un medic din partea partenerului olandez - KNCV Tuberculosis Foundation.
Pentru examenul de spută, unitatea medicală mobilă este dotată cu un sistem de diagnostic automatizat avansat, care poate identifica ADN-ul complexului Mycobacterium tuberculosis (MTB) şi rezistenţa la unul dintre antibioticele utilizate în tratamentul TB.
Pacienţii depistaţi cu TB vor intra ulterior într-un program de tratament complet şi de monitorizare (inclusiv prin intervenţii de creştere a aderenţei la tratament), conform recomandărilor naţionale referitoare la controlul tuberculozei.
La nivelul anului 2016, incidenţa tuberculozei în România era de cinci ori mai mare decât media UE.
Proiectul E-DETECT TB este derulat la nivel european în ţări precum Bulgaria, Italia, Marea Britanie, Olanda, România, Suedia şi include mai multe componente: diagnosticarea activă (România, Bulgaria), detectarea, prevenirea şi tratamentul TB în rândul migranţilor (Italia), respectiv realizarea unui registru cu evidenţa cazurilor de tuberculoză latentă şi activă în Europa (Marea Britanie, Olanda, Suedia). Programul este cofinanţat de Comisia Europeană, prin Agenţia Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură şi Alimente.
În România, E-DETECT TB este implementat de o echipă de specialişti ai Institutului "Marius Nasta", cu sprijinul Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei. Valoarea totală a proiectului, în ţara noastră, este de 970.449 euro şi este cofinanţat de Ministerul Sănătăţii, care a alocat 612.069 de euro.

Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Navalnîi prezintă imagini cu "palatul lui Vladimir Putin": 18.000 de metri pătrați, într-un complex de 7.000 de hectare, dotat cu teren de hochei, tunele spre Marea Neagră și podgorii VIDEO
Ultimele ore la Casa Albă: Trump l-a grațiat pe fostul său consilier Steve Bannon, acuzat de fraudă- UPDATE
Ursula von der Leyen: După patru ani lungi, Europa are un prieten la Casa Albă
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO
Imaginea de moment a luptei pentru putere în PNL: Liberalii caută un succesor pentru Orban, dar nu vor un blitzkrieg / Un nume, totuși, este vehiculat