Sorina Pintea recunoaște în premieră că România nu poate trata în condiții de maximă siguranță pacienți "mari arși"

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 1 noiembrie 2018, 18:17 Actualitate | Sanatate


Sorina Pintea
Foto: AGERPRES
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat joi seara, la scurt timp după ce tânărul din Piatra Neamț rănit grav în explozia de miercuri, care are arsuri pe 75% din suprafața corpului, a fost urcat într-o aeronava MApN pentru a fi transferat la un spital din Belgia, că România nu poate trata în acest moment pacienți cu arsuri mai mari de 50% din suprafața corpului.

"România nu poate să trateze pacientul care are arsuri mai mari de 50% din suprafața corpului. Aceasta este părerea mea, că nu se poate trata în România în condiții de maximă siguranță și în condițiile în care se afla acest pacient", a afirmat ministrul Sănătății.

  • În România nu poate fi tratat în siguranță nici măcar un singur pacient "mare ars", la 3 ani de la Colectiv
România nu are, la 3 ani de la incendiul din clubul Colectiv, condiții pentru a trata nici măcar un singur pacient "mare ars", o spun chiar medicii care se lovesc de astfel de cazuri. Ministrul Sănătății declara, însă, recent, că în țara noastră sunt 11 paturi de siguranță pentru cazurile grave de pacienți cu arsuri, însă mai mulți medici au explicat, pentru HotNews.ro, de ce paturile la care face referire Sorina Pintea - 6 la Spitalul Floreasca și 5 la Spitalul de Arși din București - sunt departe de a fi sigure pentru acești pacienți. Cheia problemei: lipsa de infrastructură care să permită izolarea perfectă a acestor răniți, în lipsa căreia orice renovare/dotare sunt insuficiente.

Singura soluție realistă pentru marii arși rămâne, în acest moment, transferul la spitale din străinătate. Acesta este și unul dintre puținele lucruri care s-au schimbat după Colectiv: atitudinea față de ei. Anul acesta, Sorina Pintea a aprobat rapid, în câteva cazuri foarte grave, transferul în afara țării.

HotNews.ro a relatat pe larg motivele pentru care România nu are, nici la 3 ani de la incendiul din clubul Colectiv, condiții pentru a trata măcar un singur pacient mare ars. (Detalii aici).

















1593 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    02.11.2018 (Joi, 1 noiembrie 2018, 18:19)

    un domn [utilizator]

    Banicioiu TREBUIE arestat pentru NE implicarea la Colectiv

    Parchetul ar fi bine sa se sesizeze !
  • +2 (2 voturi)    
    Ei nu se poate !!! (Joi, 1 noiembrie 2018, 18:47)

    sipu [utilizator]

    D-na Pintea sunatil pe ”banicioiu” el va poate da relatii .................
  • +3 (3 voturi)    
    Aveti ce ati votat (Joi, 1 noiembrie 2018, 19:24)

    2087 [utilizator]

    Dupa Colectiv au fost alegeri si nu v-ati dus.

    Sper ca sunteti multumiti.
    • +1 (1 vot)    
      Si au avut si optiuni (Vineri, 2 noiembrie 2018, 9:33)

      muvis [utilizator] i-a raspuns lui 2087

      Dar multora le-a fost jena sa voteze USR, ca de le zicea la antene ceva de soros. iar votantii romani sunt ca Agamita.
      Iar pnl-ul i-a tradat pe votanti; de fapt a facut orice ca sa nu vina votantii lor la vot.
  • -2 (4 voturi)    
    Mare ars! (Joi, 1 noiembrie 2018, 21:46)

    JohnR [utilizator]

    Pe timpul meu se zicea: pacient cu arsuri de gradul IV. Acum pesemne se zice mare ars.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version