Al treilea transplant pulmonar realizat în România, la Spitalul Sf. Maria. Beneficiarul este un tânăr de 34 de ani

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 31 octombrie 2018, 17:51 Actualitate | Sanatate


Operatie
Foto: Pixabay
Al treilea transplant pulmonar din România a fost efectuat la Spitalul Clinic Sf. Maria din București. Beneficiarul este un tânăr în vârstă de 34 de ani, din București, care se afla pe lista de așteptare pentru transplant pulmonar. Donatorul a fost un tânăr de 21 de ani din Baia Mare, aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea organelor.

În România au mai fost realizate, în aceată primăvară, alte două transplanturi pulmonare, tot la Spitalul Sf. Maria din București. Starea celorlalți doi beneficiari de transplant pulmonar este bună, la câteva luni de la intervenție.

"Intervenția chirurgicală a durat mai bine de șase ore, a fost extrem de dificilă din cauza fibrozei chistice de care suferea pacientul și a fost efectuată de aceeași echipă de medici de la Spitalul Sf. Maria care a realizat și cele două transplanturi de plămâni", informează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Managerul spitalului, dr. Narcis Copcă, a declarat că starea bărbatului care a fost supus intervenției este bună și, potrivit protocoalelor, acesta se află într-o secție specială de terapie intensivă, unde este monitorizat.


Citește aici o amplă analiză Hotnews.ro pe tema situației transplantului în România:


















576 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version