Consiliul Tineretului din România cere introducerea educației sexuale în școli și legiferarea parteneriatului civil, după eșecul referendumului CpF

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 8 octombrie 2018, 15:32 Actualitate | Sanatate


Elevi la scoala
Foto: Agerpres
Consiliul Tineretului din România salută "semnalul pro-european transmis de România prin refuzul unei largi majorități a populației de a legitima prin vot la referendum o campanie menită să întărească discriminarea minorităților sexuale și să legitimeze agenda ultra-conservatoare a Coaliției pentru Familie" și cere Guvernului și Parlamentului "să avanseze demersurile pentru legiferarea parteneriatului civil, astfel încât cuplurile de același sex să beneficieze de recunoaștere și protecție legală adecvată pentru familiile lor", dar și "reluarea dezbaterilor cu toți actorii interesați în vederea introducerii generalizate a educației sexuale și contraceptive în școli, dar și pentru adoptarea strategiei naționale pentru educație parentală".

"Din păcate, clasa politică din România, cu puține excepții notabile, și-a demonstrat incapacitatea de a înțelege spiritul și valorile actuale ale societății din țara noastră", arată reprezentanții Consiliul Tineretului din România, într-un comunicat.

Federația salută, în schimb, implicarea masivă a tinerilor ca delegați ai partidelor politice și ca observatori în secțiile de votare, pentru asigurarea corectitudinii scrutinului și, implicit, pentru apărarea democrației.

"Prin boicotul fără precedent al scrutinului, mai degrabă decât un mesaj progresist sau conservator, oamenii au respins divizarea societății și au arătat că este important ca pe viitor să ne concentrăm pe problemele comune, cu adevărat stringente, ale societății, respectându-ne unii altora convingerile, principiile și stilul de viață", arată reprezentanții tinerilor din România.

Ei atrag atenția că "extremele nu au susținerea așteptată în societatea românească și statul ar trebui să asigure pe viitor crearea unui cadru de dialog civilizat, pe poziții de egalitate, pornind de la principiile demnității umane, pentru a avansa pe temele de politică publică generatoare de conflict și pentru a vindeca rănile unei campanii 'electorale' extrem de nocive".

Reprezentanții tinerilor cer Guvernului și Parlamentului "să avanseze demersurile pentru legiferarea parteneriatului civil, astfel încât cuplurile de același sex să beneficieze de recunoaștere și protecție legală adecvată pentru familiile lor, în acord cu deciziile Curții Constituționale a României privitoare la sfera de aplicare a art. 26, referitor la dreptul la viață privată și viață de familie".

Ei solicită, de asemenea, "reluarea dezbaterilor cu toți actorii interesați în vederea introducerii generalizate a educației sexuale și contraceptive în școli, dar și pentru adoptarea strategiei naționale pentru educație parentală. Aceste acte normative trebuie finalizate și adoptate doar în urma analizării bunelor practici internaționale și a implicării structurilor interesate. Nu este admisibil ca politici publice extrem de importante pentru tineri să fie îngropate pur și simplu la cererea Coaliției pentru Familie - desigur, dialog sincer cu cei care au temeri privitoare la conținutul acestora este însă extrem de important, iar adâncirea faliilor existente în societate trebuie, pe cât posibil, evitată".

Consiliul Tineretului din România mai spune că "va continua să militeze pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului și pentru protejarea minorităților din țara noastră, indiferent de natura acestora".

"Libertatea religioasă trebuie respectată, însă respectarea libertății religioase este foarte diferită de impunerea de către stat, pentru toți cetățenii, a unei conduite aliniate strict convingerilor unor culte. Pentru stat, toți cetățenii trebuie să fie egali – indiferent de etnie, religie, sex, orientare sexuală sau alte caracteristici care țin de identitatea și convingerile fiecăruia. Mai mult, nu putem să ne facem că trăim într-o utopie. Negarea problemelor și respingerea discuțiilor referitoare la sexualitate din motive ideologice nu face decât să încurajeze hărțuirea tinerilor homosexuali și trans-sexuali, să încurajeze epidemiile de boli cu transmitere sexuală, să întrețină numărul extrem de mare de adolescente care rămân însărcinate în fiecare an și să expună tinerele și tinerii unor traume emoționale și fizice care ar putea, în mod normal, să fie evitate. Această atitudine este cu atât mai gravă atunci când vine în contradicție cu concluziile studiilor științifice și sădește neîncredere oarbă în societate. Sperăm ca după acest referendum să putem găsi echilibrul necesar între libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale, egalitatea între cetățeni și implementarea unor politici publice care să rezolve din problemele mari pe care tinerii români le au, inclusiv referitoare la sexualitate", afirmă Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România.

















3446 vizualizari

  • -13 (27 voturi)    
    ... (Luni, 8 octombrie 2018, 15:43)

    tirolez [utilizator]

    Pe bune? Nu-s destule materii? Pot invita la ora de dirigentie sau in "saptamana altfel" pe cineva sa le vorbeasca si e suficient.
    • +11 (13 voturi)    
      nu, nu este suficient (Luni, 8 octombrie 2018, 16:25)

      lp [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

      dar chiar sunt foarte multe materii, unele complet absurde - la tehnologie invata cum sa-si aseze sosetele in dulap .... (fara gluma). Orele astea ar putea fi eliminate, mai ales ca se fac cu pix si caiet, ascultat, nota, etc., ceea ce e absurd
    • +7 (13 voturi)    
      Cum (Luni, 8 octombrie 2018, 22:36)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

      Cum nu e loc, scoateti mizeria aia de materie cu serpi vorbitori si inviati din morti si bagati educatie sexuala in locul ei.
  • +15 (21 voturi)    
    foarte bine ca ati spus dezbatere (Luni, 8 octombrie 2018, 15:44)

    moka [utilizator]

    trebuie sa intelegem ce presupune acest lucru, incepand cu ce clasa se face, este sau nu integrat intr-un concept mai larg despre ceea ce vrem noi ca societate de la sistemul de invatamant, exemple si practici curente in tarile UE precum si rezultatele obtinute de alte tari din UE care au introdus aceste lucruri in scoli.
    Totul cu obiectivitate si fara patimi.
  • -12 (18 voturi)    
    Hai sictir și voi! (Luni, 8 octombrie 2018, 15:54)

    asavreau [utilizator]

    Abia ce am scăpat de prostia celor cu referendumul și veniți voi să puneți gaz pe foc.Să dați argumente fanaticilor care încă mai visează că referendumul trebuie reluat.
    • +9 (13 voturi)    
      e OK ca sa se invete asa ceva la scoala (Luni, 8 octombrie 2018, 17:00)

      moka [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      Este mult mai bine sa invete in cadru organizat si controlat la scoala, decat pe maidan de la mai stiu eu cine.
      Intr-un fel sau altul, copiii afla despre aceste lucruri (chiar daca noi in familie nu le vorbim despre ele) iar daca nu le spunem ce-i cu ele, vor deveni curiosi sa incerce.
      Totul este sa avem o dezbatere onesta despre cum sa facem acest lucru astfel incat copilul sa iasa cat mai informat si educat.
  • -10 (18 voturi)    
    Cine-s astia? (Luni, 8 octombrie 2018, 15:56)

    shobolanul de santina [utilizator]

    De unde au mai aparut si astia? Cer drepturi? Pai faceti Referendum! Democratic, cum va bateti toti cu pumnul in piept ca sunteti...
  • +14 (22 voturi)    
    balans.... (Luni, 8 octombrie 2018, 16:27)

    _eu_ [utilizator]

    ...asa cum exista educatie religioasa in scoli, ar trebui sa existe si educatie sexuala, cu atat mai mult cu cat pe adolescenti ii intereseaza si afecteaza mult mai mult acest subiect decat religia!

    Insa, spre deosebire de religie, care e facuta de popi sau dascali, educatia sexuala nu trebuie facuta de catre prostituate, ci de catre personal didactic.
    • +9 (13 voturi)    
      Pai (Luni, 8 octombrie 2018, 22:39)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui _eu_

      In cazul asta nici popii nu se califica ! :)) Singura diferenta este ca prostituatele sunt mai cinstite decat popii, ele iti ofera pe loc pt ce ai platit nu dupa ce mori!
  • -12 (14 voturi)    
    #ignore (Luni, 8 octombrie 2018, 16:50)

    muvis [utilizator]

    ignore
  • -9 (15 voturi)    
    sunt paraleli si astia (Luni, 8 octombrie 2018, 16:52)

    muvis [utilizator]

    Dovada ca sunt idioti este ca cer acestui guvern. Mai asteptati baieti, trebuie next level pentu parteneriat civil.

    Iar pentru next level, trebuie alti oameni.
  • -7 (17 voturi)    
    Au Inceput deja (Luni, 8 octombrie 2018, 19:11)

    shogun_mc [utilizator]

    Cum spuneati, ca e inutil referendumul, ca nimeni nu cere parteneriate civile si casatorie gay ??? Ha?!
    Uite ca acum cer, nu stiu care federatia lu peste, care nu reprezinta pe nimeni. Au cerut-o si inainte dar parca ati uitat. Ei acum o sa invete copiii ca nu e corect sa spui mama si tata, ca toate deviatiile sexuale sunt bune, ca toata lumea e libera sa faca ce vrea., chiar sa-si schimbe sexul.
    Si toti cei care au respins acest referendum prin vot negativ si boicot, au pus semnul de egalitate intre casatoria parintilor lor si a oricarui cuplu de homosexuali sau suferinzi de deviatii sexuale. Asa ca bravo, continuati tot asa spre anormalitate
    • +6 (14 voturi)    
      Asa si? (Luni, 8 octombrie 2018, 22:43)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui shogun_mc

      Anormalitate sunt urmatoarele:
      - condamnati penali care fac legi
      - popi care nu te primesc in biserica daca nu le arati buletinul ca ai votat
      - femei batute care raman in casa cu batausul pt ca statul nu are nicio forma de protectie pt ele
      - bani cheltuiti pt preotime de la buget cand spitalele si scolile sunt in paragina


      Ca George cu Vasile sau Maria cu Veta se iubesc si vor sa se casatoreasca chiar nu afecteaza pe nimeni care are IQ-ul mai mare decat numarul de la pantof!
      • -3 (7 voturi)    
        Aha, (Marţi, 9 octombrie 2018, 5:32)

        Thriller [utilizator] i-a raspuns lui tudor74

        Inteleg ca tu ai piciorul mic.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version