6 decese și 56 de cazuri de meningită cauzate de infecția cu virusul West Nile înregistrate până acum în România

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 23 august 2018, 19:31 Actualitate | Sanatate


Tantarul tigru asiatic, purtatorul virusului West Nile
Foto: Wikimedia Commons - James Gathany/CDC
56 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile s-au înregistrat în România din data de 2 mai 2018 până în prezent, fiind înregistrate 6 decese, arată datele furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile.

Cazurile sunt din: Dolj 12, Iași10, București 8, Olt și Teleorman câte 4, Galați și Ilfov câte 3, Brăila și Giurgiu câte 2, Bacău, Tulcea, Bihor, Botoșani, Vrancea, Covasna, Mehedinți și Satu Mare câte 1 caz.

Cele șase decese au survenit la pacienți care prezentau co-morbidități. Trei dintre decese s-au înregistrat în București și câte unul în județele Iași, Galați și Covasna, potrivit Ministerului Sănătății.

MS mai precizează că "În fiecare an, în această perioadă  se înregistrează o creștere a numărului de cazuri de infecție cu virus West Nile, care din păcate, în unele cazuri se soldează cu deces, mai ales la pacienții cu co-morbidități.  Conform datelor sistemului  de supraveghere al meningitelor/meningoencefalitelor produse de virusul West Nile, implementat după epidemia din anul 1996, situația din acest moment este comparabilă cu cea înregistrată în anii precedenți. Astfel,  în anul 2017, la data de 30 august se înregistrau 16 cazuri depistate și 6 decese, iar în 2016, până la încheierea perioadei de supraveghere în 30 septembrie, au fost înregistrate 80 de cazuri și 8 decese."

Specialiștii consideră că sunt cazuri sporadice și nu e vorba de o epidemie, iar creșterea înregistrată este cauzată  de perioada excesiv de ploioasă care a făcut dificilă distrugerea tânțarilor, mai precizează MS.

Potrivit Ministerului Sănătății, pentru a elimina riscul de transmitere prin transfuzii, în toate centrele de transfuzii din țară s-au luat măsuri de siguranță. Sângele este testat suplimentar, astfel încât să poata fi depistată eventuala prezență a virusului în sângele recoltat.

Ministerul Sănătății recomandă autorităţilor administratiei publice locale să intensifice măsurile de dezinsecție în localităţi  pentru a preveni răspândirea infecției cu virus West Nile.

Specialiștii menționează că infecția cu virus West Nile nu se transmite  de la om la om, ci doar prin înțepătură de țântar.

Circa 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă în cazul în care identificaţi semnele şi simptomele de mai jos, specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii vă recomandă să vă prezentaţi la cel mai apropiat cabinet medical:

febră
durere de cap intensă
dureri musculare
vărsături
erupţii cutanate

În cazurile severe, complicate, care afectează cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afecțiuni cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boală renală cronică), pot apare şi alte simptome:

rigiditate a gâtului
sensibilitate crescută la lumină
convulsii
frisoane
oboseală cronică
slăbiciune musculară


Ministerul Sănătăţii recomandă populației mai multe măsuri de protecţie:

– evitarea expunerii la ţânţari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;

- utilizarea substanţelor repelente de ţanţari;

- montarea de plase la ferestrele locuințelor pentru a împiedica pătrunderea țânțarilor;

– limitarea deplasărilor zonelor cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.)

– asigurarea măsurilor de desecare a bălților cu apă din jurul gospodăriilor;

– îndepărtarea recipientelor/obiectelor care favorizează acumularea apei și a gunoiului menajer.


Nu există vaccin sau tratament antiviral specific, mai precizează MS.



















1510 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version