Ministrul Sănătății a admis, miercuri, la prezentarea bilanțului după primele 6 luni de mandat, că numărul românilor care au nevoie de transplant pulmonar nu este cunoscut cu exactitate, în condițiile în care la Direcţia Asistenţă Medicală din Ministerul Sănătăţii există date că ar fi vorba despre 31 de pacienţi, iar în registrul Agenției Naționale de Transplant apare un singur pacient. Sorina Pintea spune că intenționează să modifice ordinul de înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Transplant, scopul fiind să aducă "transparenţă şi predictibilitate".

HotNews.roFoto: Hotnews

Ministrul Sănătății a amintit că în urmă cu o lună a fost schimbată conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant, iar restructurarea acestei instituții urmează să se facă.

Despre numărul pacienților care așteaptă transplant, Sorina Pintea spune că "Există aceste registre care sunt pe fiecare centru în parte. La Agenţia Naţională de Transplant, directorul executiv, deşi are atribuţii în fişa postului să cunoască aceste date, nu are acces la aceste date. Și mie mi se pare ciudat."

Ministrul Sănătății mai spune că "Eu, în acest moment, nu am de la Agenţia Naţională de Transplant o situaţie privind listele pacienţilor. (...) Am primit un raport din partea noii conduceri, un raport în care ni se prezintă succint probleme, urmând ca Corpul de Control să finalizeze raportul de control, dar odată cu acel raport, noua conducere a venit şi cu o propunere de modificare a ordinului de înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Transplant. Deci, până la legea transplantului, vom lua măsuri imediate, astfel încât să putem avea o transparenţă şi o predictibilitate. Ce pot să vă spun este că, deşi la Direcţia Asistenţă Medicală din Ministerul Sănătăţii aveam date că există 31 de pacienţi care necesită transplant pulmonar, în registru nu apare decât unul singur. Nu avem,în acest moment, o prioritizare în funcţie de urgenţă sau în funcţie de înscrierea pe listă a pacienţilor care au nevoie de orice tip de transplant."

Sorina Pintea a subliniat că unul dintre principalele criterii în funcție de care sunt aleși în acest moment receptorii este compatibilitatea, dar a subliniat că aceste criterii trebuie transparentizate.

În ceea ce privește proiectul noii legi a transplantului, așteptat în această toamnă, Sorina Pintea spune că "legea nu va fi modificată pe baza propunerilor mnisterului, ci pe baza propunerilor unui grup de lucru din care am propus să facă parte parlamentari, societate civilă, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, pacienți transplantați, pacienți care așteaptă transplant și jurnaliști. Tot spectrul politic, pentru că sănătatea nu are culoare politică."