Ion Mîţu este, începând de miercuri, noul preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), în baza unui contract de management pe perioadă determinată.

Sediul CASMBFoto: AGERPRES

"Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti anunţă că, începând cu data de 1 august, d-nul Ion Mîţu este mandatat să exercite cu delegare mandatul de preşedinte-director general al CASMB, în baza unui contract de management pe perioadă determinată", se arată într-un comunicat al instituției, citat de Agerpres.

Ion Mîţu a ocupat până acum funcţia de director executiv al Direcţiei Control a CASMB, numirea acestuia survenind ca urmare a cererii Cristinei Călinoiu de încetare a mandatului din motive personale.