Ambulanța din România împlinește, la sfârșitul acestei săptămâni, 112 ani de existență, iar Serviciul de Ambulanță București - Ilfov organizează, cu această ocazie, "Săptămâna Porților Deschise" în perioada 23-27 iulie, la sediul din str. Mihai Eminescu nr. 226.

AmbulanteFoto: AGERPRES

"Persoanele interesate vor putea vizita sediul central al SABIF, unde vor primi informații despre istoria Serviciului de Ambulanță și despre tehnicile de resuscitare care salvează vieți. De asemenea, în cadrul acestui eveniment, respectând regulamentul, există șansa pentru doritori de a asista la rezolvarea unor cazuri împreună cu un echipaj de pe Ambulanță, trăind astfel o experiență inedită alături de medici și de asistenții medicali", informează Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

Pe 28 iunie 1906 s-a înființat "Societatea de Salvare din Bucureşti" şi, odată cu ea, prima staţie de Salvare din România, creată din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici, sub deviza "Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor".