​Institutul pentru Politici Publice îi cere ministrului Sănătății, Sorina Pintea, să aibă în vedere o suplimentare a bugetului alocat achiziției de medicamente, "concomitent cu asigurarea transparenței și a integrității procedurilor specifice". IPP arată, într-o scrisoare adresată ministrului Sănătății, că "În ultimii 2 ani, 2.000 de tipuri de medicamente din cele 6.000 existente pe piață au fost retrase de firmele producătoare/importatoare".

MedicamenteFoto: AGERPRES

Reprezentanții IPP atrag atenția că "Prețurile medicamentelor sunt ținute jos, în mod artificial, prin decizii guvernamentale, acest lucru determinând producătorii și distribuitorii să retragă din România produsele la care își acoperă cu greu costul de producție. Prețul minim impus producătorilor de medicamente descurajează distribuția pe piața noastră."

De asemenea, "Distribuitorii, entități separate de producători/importatori, sunt forțați să trateze aceste medicamente cărora statul le stabilește un preț foarte mic ca pe orice altă marfă circulând pe piața liberă, și să le ducă în alte țări UE unde le revând la prețuri duble, triple sau mult mai mari de atât", atrage atenția Institutul pentru Politici Publice.

Scrisoarea adresată de Institutul de Politici Publice ministrului Sănătății, Sorina Pintea:

"Stimată Doamnă Ministru,

În vederea deciziilor privind proxima rectificare bugetară aferentă anului în curs, după o amplă etapă de analiză și consultare în legătură cu fenomenul crizei medicamentelor, Institutul pentru Politici Publice (IPP) vă solicită respectuos să luați în considerare propunerea de majorare de la 6,06 miliarde RON la 6,9 miliarde RON a sumelor alocate în bugetul Casei Naționale de Sănătate aferente capitolului bugetar pentru achiziția de medicamente. Ne întemeiem propunerea, susținută de asociațiile pacienților cum ar fi: Asociația Națională pentru Protecția Pacienților și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, pe următoarele considerente:

⦁ În ultimii 2 ani, 2.000 de tipuri de medicamente din cele 6.000 existente pe piață au fost retrase de firmele producătoare/importatoare.

⦁ Prețurile medicamentelor sunt ținute jos, în mod artificial, prin decizii guvernamentale, acest lucru determinând producătorii și distribuitorii să retragă din România produsele la care își acoperă cu greu costul de producție. Prețul minim impus producătorilor de medicamente descurajează distribuția pe piața noastră.

⦁ Distribuitorii, entități separate de producători/importatori, sunt forțați să trateze aceste medicamente cărora statul le stabilește un preț foarte mic ca pe orice altă marfă circulând pe piața liberă, și să le ducă în alte țări UE unde le revând la prețuri duble, triple sau mult mai mari de atât.

În acest context, invocăm o recentă cercetare a IPP desfășurată împreună cu IRES care arată că 32% dintre persoanele care suferă de boli cronice spun că nu au găsit medicamente în prima farmacie vizitată, apelând la rețele informale naționale sau internaționale pentru a le procura. Atașat vă punem la dispoziție rezultatele cercetării ale cărei concluzii sunt relevante la nivel național. 8% dintre pacienții cu boli cronice nu au reușit să își procure medicamentele de care aveau nevoie pentru ameliorarea stării de sănătate, nici după ce au apelat la rețele informale. O parte din aceste medicamente pot fi cumpărate cu efort financiar din partea pacienților prin rețele informale dar, unele medicamente au un cost prohibitiv pentru buzunarul multor persoane cu venituri mici, iar alte medicamente au costuri care nu pot fi plătite decât prin decontarea prin sistemul de asigurare, tratamentul putând să coste și câteva zeci de mii de euro.

Toate aceste concluzii și alte cercetări similare au stat la baza a peste 6 dezbateri organizate de IPP în București și în țară în ultimele luni, și la care au participat cadre medicale, manageri de unități sanitare, pacienți, respectiv asociații ale pacienților cu diferite afecțiuni, primari, dar și parlamentari. Principala concluzie a acestor discuții, implicând 1.500 de persoane, a vizat necesitatea suplimentării bugetului alocat achiziției de medicamente concomitent cu asigurarea transparenței și a integrității procedurilor specifice.

Așteptăm cu interes răspunsul dumneavoastră la prezenta adresă în termenul prevăzut de lege. Vă rămânem la dispoziție pentru orice întrebare suplimentară cu privire la rezultatele analizelor IPP, în general și ale celor din ultimul an, în special (din care rezultă și alte propuneri de politică publică cu accent pe cele de prevenție).

Cu deosebit respect,

Adrian Moraru

Director

Institutul pentru Politici Publice"