Doi candidați pe loc la admiterea de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. Concursul de admitere are loc pe 25 iulie

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 18 iulie 2018, 18:11 Actualitate | Sanatate


Admitere la universitate
Foto: Agerpres
2.976 de candidaţi s-au înscris la admiterea de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, care a scos la concurs, în acest an, 1.402 de locuri, dintre care 1.100 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 302 locuri cu taxă. Perioada de înscrieri s-a încheiat, iar concursul de admitere va avea loc miercuri, 25 iulie 2018, începând cu ora 9:00.

"Pentru concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti ce va avea loc miercuri, 25 iulie 2018, începând cu ora 09:00, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) s-au înscris 2.976 de candidaţi, dintre care 12 sunt absolvenți care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, iar 26 sunt olimpici naționali sau internaționali. Aceştia, cu excepția celor 26 de olimpici care sunt declarați deja admiși, vor concura pentru ocuparea celor 1.100 de locuri, finanţate de la bugetul de stat, scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei", se arată într-un comunicat al universității.

Pentru cele 569 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.823 de candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară, 485 de candidaţi/171 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie, 199 de candidaţi/171 de locuri, iar pentru FMAM (4 ani de studiu), 290 de candidaţi/110 de locuri, in timp ce pentru cele 79 de locuri alocate altor specializari FMAM (3 ani de studiu) s-au inscris 179 de concurenți.

Pentru candidații ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 302 de locuri cu taxă.

În anii precedenţi, la UMF "Carol Davila" au fost scoase la concurs 1.468 de locuri în 2017, dintre care 440 de locuri cu taxă, iar în 2016 acestea au însumat 1.420, dintre care 470 de locuri cu taxă. Anul trecut, la examenul de admitere in Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti au concurat 2.996 de candidati pentru ocuparea celor 1.000 de locuri bugetate de catre Ministerul Educatiei.

26 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au ales, anul acesta, să urmeze cursurile UMF "Carol Davila", accederea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără examen de admitere. Totodată, dintre cei 2.976 de candidaţi care vor intra în concurs, miercuri, 25 iulie 2018, 12 au obţinut nota maximă, 10, la examenul de bacalaureat.

















916 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version