Organele unui adolescent în vârstă de 14 ani din comuna Curtuişeni, accidentat grav pe 12 iulie, au fost prelevate şi transplantate altor cinci copii aflaţi în stare critică. Medicul Carmen Pantiş, coordonator de transplant la Spitalul Judeţean din Oradea, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că băiatul a ajuns, pe 12 iulie, la spital în stare foarte gravă şi a fost operat de urgenţă pe secţia de neurochirurgie, fiindu-i evacuat un hematom mare la nivel cerebral. Post operator, însă, evoluţia lui a fost nefavorabilă şi în trei zile s-a instalat moartea cerebrală.

HotNews.roFoto: Hotnews

"A fost foarte greu pentru că mama a refuzat să accepte că băiatul ei este mort. Mai are două fete, de 18 ani şi de 20 de ani, care au fost de acord cu donarea. Mama a semnat pentru donare, tatăl băiatului fiind decedat de un an. Intervenţiile chirurgicale au început marţi, la ora 14,00, fiind prelevate inima, care a fost dusă la Târgu Mureş, de pe heliportul spitalului, plămânii au fost duşi la Viena, ficatul la Bucureşti, rinichii la Cluj şi corneea, la Bucureşti. Toate au fost transplantate unor copii în stare critică. Ficatul a ajuns la fetiţa intoxicată cu ciuperci", a declarat miercuri medicul Carmen Pantiş, potrivit Agerpres.

Adolescentul ale cărui organe au fost donate a suferit un accident în seara zilei de 12 iulie. El a fost lovit, în timp ce se afla pe bicicletă, pe drumul comunal 3, în localitatea bihoreană Curtuişeni, de un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani.

În urma accidentului, minorul a suferit multiple leziuni, necesitând spitalizarea.

Sute de români, pe listele de așteptare pentru transplant

Sute de români se află pe listele de așteptare pentru transplant, iar numărul donatorilor de organe s-a înjumătăţit în România în anul 2017 comparativ cu 2016, declara, la începutul lunii iunie, medicul Carmen Pantiş, coordonator al Programului de transplant din judeţul Bihor. Potrivit acesteia, până la finalul lunii mai 2018 au existat 24 de donatori "reali". Carmen Pantiș mai spune că "Numărul de pacienţi care sunt pe listele de aşteptare este foarte mare. Sunt peste 3.000 de pacienţi pe listele de aşteptare pentru rinichi, peste 600 la ficat, 200 la cord. Există mai mult de 40 de pacienţi în aşteptare pentru transplant pulmonar."

Ministerul Sănătății ar urma să prezinte, în maximum două luni, o nouă propunere de lege a transplantului, iar în perioada imediat următoare se va semna un ordin de înfiinţare a unui grup de lucru pentru elaborarea acestui proiect, a anunțat la începutul acestei săptămâni ministrul Sorina Pintea.