România continuă să se confrunte cu provocări în ceea ce privește accesul la asistență medicală și accesul la medicamente, iar accesul la sistemul de sănătate este deosebit de redus în zonele rurale, arată raportul ''Modele Europene: Opțiuni pentru finanțarea sănătății și medicamentelor inovatoare în România'', realizat de Economist Intelligence Unit. Potrivit unui sondaj efectuat de OECD/UE, 9,4% dintre români au raportat, în anul 2015, necesități de îngrijire medicală neacoperite din cauza costurilor, a barierelor geografice sau a listelor de așteptare, comparativ cu o medie de 3,2% în Uniunea Europeană.
9,4% din populație cu necesități de îngrijire medicală neacoperite reprezintă cel mai ridicat nivel dintre toate cele 12 țări analizate în raport (Austria, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Italia, Spania, Slovacia, Ungaria, Polonia și România).
În România, cu toate că s-au înregistrat progrese importante în ultimii ani, politicile privind asistența medicală și farmaceutică se luptă să echilibreze în mod eficient accesul, cheltuielile și eficiența costurilor, este una dintre concluziile raportului. Cheltuielile totale din sistemul de sănătate sunt greu de comparat nu numai cu cele din țări europene mai bogate, dar chiar cu cele din multe țări care au un PIB echivalent pe locuitor. Ca rezultat, deși România oferă aparent un sistem universal de sănătate locuitorilor săi, acoperirea este slabă.
Un nivel ridicat al sumelor plătite direct de pacienti (out-of-pocket) pe piața produselor farmaceutice transferă problema plății către pacienți, cu puține mecanisme de protecție pentru persoanele cu necesități ridicate. Între timp, instrumentul greoi al mecanismului de recuperare conduce uneori la lipsa de medicamente. Există, de asemenea, bariere în ceea ce privește administrarea, care duc la întârzieri în aprobare și rambursare. Între timp, cele câteva mecanisme existente de încurajare a adoptării unor medicamente inovatoare, care ar putea îmbunătăți rezultatele în sistemul de sănătate, nu reușesc să funcționeze așa cum este necesar, arată raportul ''Modele Europene: Opțiuni pentru finanțarea sănătății și medicamentelor inovatoare în România''.
Sistemul de sănătate din România a înregistrat îmbunătățiri considerabile de când țara noatsră a introdus în anul 1998 un sistem de sănătate bazat pe asigurări, cu implicarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, se arată în raport. Speranța de viață la naștere a crescut de atunci cu 5,5 ani, în timp ce rata mortalității infantile a a scăzut cu mai mult de jumătate, de la 20,6 decese la 1.000 de născuți vii în 1998 la aproximativ 9,3 decese în 2017. Ulterior, Guvernul a crescut cheltuielile bugetare cu sănătatea, a îmbunătățit sustenabilitatea sistemului de finanțare și a crescut cheltuielile angajaților din sănătate. De asemenea, a încercat să îmbunătățească accesul la medicamente, inclusiv creșterile pentru finanțarea și actualizarea periodică a listei de rambursare.
Cheltuielile totale (publice și private) ale României privind sistemul de sănătate s-au ridicat la aproximativ 5,5% din PIB în 2016, conform Economist Intelligence Unit. În ciuda creșterii rapide a cheltuielilor în ultimii ani, această cheltuială rămâne mai mică decât media de aproximativ 7% pentru noii membri ai UE și printre cele mai mici ponderi din statele Uniunii Europene.
România cheltuiește, de asemenea, considerabil mai puțin pe sănătate pe cap de locuitor decât țările cu PIB comparabil pe locuitor, precum Brazilia și Rusia. Și consumul de medicamente pe locuitor este printre cele mai scăzute din Europa.
În ciuda acestor cheltuieli relativ limitate, România este hotărâtă să finanțeze un sistem universal cuprinzător de asistență medicală, bazat pe asigurarea obligatorie care vizează toți rezidenții și oferă o protecție bună pentru categoriile vulnerabile. Reformele guvernamentale se concentrează pe sporirea eficienței și pe schimbarea cheltuielilor cu asistența medicală spitalicească spre asistență medicală primară, se arată în raport.
De asemenea, România a majorat considerabil salariile din domeniul sănătății în încercarea de a descuraja exodul specialiștilor, întrucât medicii și angajații din domeniul sănătății se mută în alte țări din UE.
