Protest al oncologilor la Cluj: Ei acuză Casa de Asigurări că refuză să semneze contracte cu "privații", chiar dacă pacienții așteaptă luni de zile pentru radioterapie
Oncologii clujeni care lucrează în mediul privat sunt nemulțumiți de faptul că, spun ei, au adresat până acum numeroase memorii Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casei Județene, însă fără rezultat.
"Suntem obligați moral și financiar să organizăm o astfel de manifestare publică, deoarece începând cu săptămâna viitoare ne vom afla în imposibilitatea preluării și continuării tratamentelor de radioterapie. Până în acest moment, bazându-ne pe promisiunile CJAS Cluj, valoarea acestor tratamente a fost susținută integral de noi", susțin oncologii clujeni.