Ordinul de ministru care prevede decontarea procedurilor medicale pentru transplantul pulmonar de către statul român la clinica AKH din Viena pentru pacienții care au făcut transplant pulmonar la această unitate va fi modificat, astfel încât aceşti pacienţi să poată beneficia în continuare de decontarea cheltuielilor, a declarat Gheorghe Cernătoiu, unul dintre pacienții care au beneficiat de transplant pulmonar, după o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Sorina PinteaFoto: AGERPRES

Legislaţia actuală prevede că, în urma realizării procedurilor de transplant pulmonar, pacienţilor români nu li se mai acceptă decontarea acestor servicii la unitatea medicală din Austria.

"Am avut parte de toată deschiderea de care aveam nevoie din partea doamnei ministru Sorina Pintea. Am primit toate asigurările necesare - în decurs de maxim două luni ni se vor rezolva problemele în ceea ce priveşte medicaţia imunosupresoarelor, continuarea controalelor la Clinica AKH Viena unde am făcut transplantul şi modificarea Ordinului 50 care nu mai este în conformitate cu problemele de ordin actual. Din toate asigurările primite din partea doamnei ministru, vom continua (n.r. - tratamentul în străinătate)", a declarat Gheorghe Cernătoiu, pacient care a beneficiat de transplant pulmonar, citat de Agerpres.

El spune că a primit asigurări din partea reprezentaţilor MS că arieratele către acea clinică au fost plătite. "Arieratele au fost plătite, din tot ce ne-a confirmat doamna ministru, şi nu vor fi probleme. Mai mult decât atât, cei care vor trebui să meargă zilele viitoare (n.r. - la tratament) cu siguranţă au toate aprobările necesare", a mai spus pacientul cu transplant pulmonar.

"Ni s-a dat o soluţie temporară de a merge pe Formularul E112 până la modificarea ordinului. Ştiu că pe formularul E112 nu se mai poate merge dacă statul român are datorii la clinica respectivă. Acum am înţeles că datoriile au fost plătite, aşa ni s-a spus", a afirmat, la rândul său, Adrian Popa, un alt pacient care a făcut transplant pulmonar la Viena.