Doi doctori din Slatina, condamnaţi la închisoare pentru ucidere din culpă, după ce au diagnosticat greşit un băiat de nouă ani
Instanţa a mai decis ca celor doi să le fie interzis dreptul de a exercita profesia de medic, pe durata executării pedepselor principale.
Cei doi medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Mircea Tusciuc şi Paul Iancu, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, ei fiind acuzaţi că au diagnosticat greşit un băiat de nouă ani, care a murit pe 27 mai 2010, din cauza unui şoc septic suferit în urma unei fracturi de antebraţ.
Medicul care l-a internat pe copil, Paul Iancu, i-a pus atelă gipsată şi în 26 mai copilul a fost externat. În seara aceleiaşi zile, copilul a fost readus la spital în stare gravă, iar diagnosticul a fost de cangrenă. Băiatul a fost supus imediat unei intervenţii chirurgicale de către medicul Mircea Tusciuc, în urma căreia i s-a amputat mâna.
După ce starea lui s-a înrăutăţit, băiatul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Bucureşti, însă nu a mai putut fi salvat.
Procurorii care au anchetat cazul au stabilit că Paul Iancu - medic de gardă - medic primar ortoped la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în anul 2010 - nu a examinat corespunzător băiatul, stabilind în mod eronat diagnosticul. Totodată, Mircea Tusciuc - medic specialist primar în ortopedie şi chirurgie pediatrică la aceeaşi unitate sanitară - nu a acordat îngrijirile medicale necesare copilului pe perioada internării şi a decis, în mod inoportun, externarea pe 26 mai 2010.
Raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză a conchis că decesul copilului s-a produs urmare a modului necorespunzător de stabilire a diagnosticului de către cei doi medici, acordarea unor îngrijiri medicale neadecvate, nediagnosticarea în timp util a complicaţiilor tanato-generatoare, a lipsei de supraveghere atente şi corecte a bolnavului la internare şi pe perioada spitalizării.
În iunie 2010, ambilor medici care au tratat copilul din Şerbăneşti le-a fost desfăcut contractul de muncă de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, însă Mircea Tusciuc a revenit în funcţie în februarie 2011 printr-o decizie a Tribunalului Olt care a anulat actul de concediere emis de spital.
Profesia medicala trebuie curatata de "puroiul" spagii si al iresponsabilitatii in fata in fata legii.
Sunt curios sa aflu care a fost pozitia Colegiului Medicilor in acest caz, iar daca i-a aparat sau a tergiversat ancheta, cred ca est ecazul sa fie investigat pentru modul in care a sprijinit faptasii omorului.
Nu am incredere ca nu le aranjeaza Ciordache sa faca puscarie la domiciliu, cu regim lejer.
"Patria si Dreptul Meu!"
.
hai acum si cu spagile ...
" în februarie 2011 printr-o decizie a Tribunalului Olt care a anulat actul de concediere emis de spital. "
cum vine asta ? x nu mai vrea sa lucrez acolo din diverse motive... in cazul asta foarte intemeiate. Dar eu castig in instanta ca x e obligat sa ma tina angajat.
Abia acum, cand decizia justitie e definitiva, il pot da pe doctor afara pe acest motiv.
Parerea mea e ca mai sigure sunt concedierile pe motive disciplinare, gen ca a intarziat dimineata la serviciu sau a plecat din garda fara motiv justificat.