Pe o scară valorică de la 1 la 10, sistemul sanitar românesc este între 6 şi 7, dar România merge pe un trend bun, susţine preşedintele Asociaţiei Evaluatorilor de Servicii Medicale, Silviu Rusu.

Spital din RomaniaFoto: Spitalul Bagdasar Arseni

Prezent vineri la Buzău la workshop-ul regional 'Ameliorarea calităţii vieţii pacienţilor spitalizaţi: evaluare şi perspective', şeful evaluatorilor din sistemul de sănătate a declarat, pentru Agerpres, că Asociaţia Evaluatorilor de Servicii Medicale 'merge cu paşi mici, dar siguri, căci degeaba îi dai unui elev nota 10, dacă el ştie doar de nota 2'.

"Evaluatorii de servicii sunt independenţi, ei reprezintă pilonul de mijloc între prestatorul de servicii medicale şi pacient. Acreditarea serviciilor medicale se face pentru pacient şi pacientul va trebui să ştie când intră într-o unitate medicală dacă serviciile sunt de calitate, clasificarea acelei structuri şi atunci fiecare îşi alege singur prestatorul de servicii", spune Silviu Rusu.

Asociaţia Evaluatorilor este, începând cu 1 februarie, a.c., membru ISQua (The International Society for Quality in Health Care). 'Nu ne vom juca cu calitatea, căci România merge într-un trend bun', spune preşedintele AESM.

Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, Asociaţia Evaluatorilor de Servicii Medicale, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi Universitatea Bioterra Bucureşti au organizat vineri, la Buzău, o întâlnire regională la care au participat peste 200 de specialişti din sistemul de sănătate din câteva judeţe ale ţării.