Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov a inregistrat, in ultimele 24 de ore, un numar de 1.500 de solicitari, dintre acestea 910 reprezentand urgente de cod rosu si cod galben, a declarat vineri, pentru Agerpres, managerul institutiei, Alis Grasu.

"1.500 de solicitari in ultimele 24 de ore, de ieri dimineata de la ora 8,00 pana azi dimineata la ora 8,00. Dintre acestea, 910 au fost urgente de cod rosu si cod galben. Au scazut solicitarile in locurile publice. 98 de persoane, in loc public, au avut nevoie de ambulanta, din care 10 persoane fara adapost, care au fost transportate la adaposturile primariei", a afirmat medicul.

Potrivit managerului SABIF, 44 de solicitari au fost pentru traumatisme prin cadere: fracturi, luxatii, entorse.