Spitalul Judetean de Urgenta din Tulcea a primit anul trecut doar doua cereri pentru decontarea medicamentelor cumparate de pacienti, dar niciuna dintre ele nu a fost onorata, a declarat pentru Agerpres managerul unitatii medicale, Tudor Nastasescu.

El a afirmat ca cererile nu au fost onorate din cauza ca au fost incomplete, explicand totodata ca unul dintre motivele pentru care numarul acestora este redus il reprezinta procedura complicata de decontare a cheltuielilor facute de pacienti pentru medicamente.

"Anul trecut, SJU a avut 13 milioane de lei pentru medicamente, inclusiv pentru cele aferente programelor nationale, Unitatea de Primire Urgente si Terapie Intensiva. Procedura pentru decontarea medicamentelor cumparate de pacienti, publicata pe site-ul nostru, este complexa. Este ca si cum ai merge pe celalalt taram pentru merele de aur", a mentionat managerul SJU.

O alta explicatie pentru numarul redus al cererilor inregistrate din partea pacientilor pentru decontarea medicamentelor cumparate in timpul spitalizarii este, potrivit sursei mentionate, oferita de legiuitor.

"Prin anexa 22C, medicamentele care nu exista pe lista contractata cu CJAS pot fi cumparate cu sprijinul medicilor de familie. Este o solutie oferita de legiuitor", a mai spus Nastasescu.

Conform acestuia, anul trecut, cea mai mare unitate spitaliceasca din judet nu s-a confruntat cu lipsuri majore de medicamente, insa au existat furnizori de materiale sanitare si medicamente care au castigat licitatii organizate de ministerul de resort si care nu si-au respectat obligatiile contractuale.

"Am avut anul trecut doua cazuri in care furnizorii si-au onorat contractul cu picatura. Adica, astazi au adus zece pastile, peste trei saptamani au mai adus trei pastile s.a.m.d. Cat timp nu le-am dat bani cu colturile rupte, normal ca i-am notificat si am perceput penalizari. Eu vreau buna intelegere cu toti furnizorii, dar cat timp nu platim in transe vom continua sa-i notificam pe cei care nu-si respecta obligatiile contractuale", a precizat managerul spitalului judetean.

SJU Tulcea a inregistrat anul trecut 29.000 de externari.

"Legea spune ca daca pacientul este internat in spital, spitalul trebuie sa ii asigure tot. Daca cumva nu are in acel moment pe stoc sau se intampla ceva, atunci pacientul vine cu chitanta si spitalul este obligat sa ii dea banii inapoi pacientului, daca acel medicament facea parte din procesul lui de ingrijire", declara, in urma cu doua sapamani, ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, intr-o conferinta de presa. Aproximativ unul din 5 pacienti romani afirma ca i s-a cerut sa cumpere medicamente sau alte materiale pe perioada spitalizarii, arata un raport al Observatorului Roman de Sanatate, publicat recent.

Intrebata daca la Spitalul din Baia Mare, unde a fost manager, au fost decontate astfel de cereri ale pacientilor, Sorina Pintea a raspuns "da". Ea a precizat ca in 2016 au fost cateva cazuri, in timp ce in 2017 nu s-a inregistrat niciunul.

Sorina Pintea despre decontarea medicamentelor pe care spitalele nu le au pe stoc:

"Am inteles ca este un procent de pacienti care au fost trimisi sa isi cumpere medicamente - peste o cincime.

Legea spune ca daca pacientul este internat in spital, spitalul trebuie sa ii asigure tot. Daca cumva nu are in acel moment pe stoc sau se intampla ceva, atunci pacientul vine cu chitanta si spitalul este obligat sa ii dea banii inapoi pacientului, daca acel medicament facea parte din procesul lui de ingrijire.

Orice medicament pe care pacientul il consuma in timp ce este in spital trebuie sa fie consemnat in foaia de observatie. Se consemneaza medicamentele date de spital, iar pentru pacientii cronici, spre exemplu pacientul cu diabet, care vine de acasa cu medicatia, pentru ca i-o prescrie medicul specialist - el se interneaza in spital, dar, pe timpul spitalizarii, i se termina pastilele. Spitalul trebuie sa ii acorde diferenta de pastile, dar totodata sa consemneze cate pastile a luat el cand a venit de acasa. Este o obligatie.

Eu va spun care este procedura aplicata in unele spitale: pacientul vine, face o cerere de decontare, se trimite la partea financiara, care cere foaia de observatie, ca sa vada daca acel serviciu medical a fost trecut in foaia de observatie."

Intrebata daca la Spitalul din Baia Mare, unde a fost manager, au fost decontate astfel de cereri ale pacientilor: "Da. In 2016 au fost cateva cazuri, in timp ce in 2017 nu s-a inregistrat niciunul."