Al 18-lea deces provocat de gripa a fost confirmat in Galati, la o femeie in varsta de 60 de ani, anunta sambata, Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform CNSCBT, citat de News.ro, este vorba despre o femeie in varsta de 60 de ani, din municipiul Galati, confirmata cu virus gripal tip B, avand conditii medicale preexistente si nevaccinata antigripal.

In total, in Romania au fost inregistrate, in aceasta iarna, 18 decese din cauza gripei.

Al 17-lea deces provocat de gripa a fost confirmat vineri in Bucuresti, la o femeie de 78 de an. Nu se cunoaste inca daca femeia de 78 de ani, confirmata cu virus gripal tip A, era vaccinata, preciza CNSCBT.

Opt dintre decese au fost raportate in aceasta saptamana, fiind vorba despre o fetita de 8 ani din Neamt, un barbat in varsta de 66 de ani din judetul Bihor, doi barbati in varsta de 40, respectiv 50 de ani din judetul Mures, doi barbati de 62, respectiv 73 de ani si o femeie de 66 de ani din judetul Iasi si un barbat in varsta de 78 ani din Dambovita. Toti aveau si alte afectiuni si erau nevaccinati antigripal.

Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile precizeaza ca in saptamana 29 ianuarie - 4 februarie la nivel national s-au inregistrat 543 de cazuri de gripa, comparativ cu 252 de cazuri inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut.

La nivel national, numarul total de cazuri de infectii respiratorii acute (gripa, IACRS si pneumonii) a fost de 108.240, cu 12,3% mai mare comparativ cu cel inregistrat in aceeasi saptamana a anului 2017 (96.424) si cu 23,7% mai mare fata de cel inregistrat in saptamana precedenta (87492).

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a spus, joi, intr-o conferinta de presa, ca in acest moment nu se poate vorbi despre o epidemie de gripa, fiind "doar o circulatie mai intensa a virusului gripal", care se va prelungi pana in luna aprilie si trebuie luate masuri de siguranta. Ea a precizat ca medicii de familie au in stoc 135.884 de doze de vaccin antigripal.