Seful guvernului italian, Matteo Renzi, a calificat marti drept o eroare "tragica" dorinta unor tari europene de a construi Europa fara a tine cont de Rusia, scrie AFP.

Matteo RenziFoto: Captura YouTube

"Construirea Europei fara Rusia, asa cum o face o tara recent intrata in comunitatea noastra (Uniunea Europeana) este o eroare tragica", a declarat Renzi, intr-un discurs sustinut la Rimini (est), in cata miscarii catolice Comuniune si Eliberare.

Renzi nu a specificat la ce tara se refera, dar mai multe tari din est sau din nordul Europei, printre care Polonia si tarile baltice, sunt foarte critice in privinta Rusiei lui Vladimir Putin, pe care o acuza ca intretine razboiul din estul Ucrainei.

Intr-un lung discurs, Renzi a evocat si imigrarea, criticand populistii care pun paie pe foc in speranta de a acumula puncte electorale.

"Provincialismul fricii nu va invinge. Vom pierde poate doua sau trei voci, dar intai salvam vieti", a declarat el, precizand ca este vorba despre o chestiune de "civilizatie".

Acesta nu a facut in schimb niciun comnetariu legat de declaratiile cancelarului german Angela Merkel si ale presedintelui francez Francois Hollande, care au cerut luni, la Berlin, tarilor europene sa creeze "cat mai rapid posibil" reguli europene privind dreptul de azil.

In conformitate cu legislatia in vigoare, tarile europene unde ajung migrantii, in principal Grecia si Italia, trebuie sa ii identifice inainte sa decida daca acorda azil sau ii trimit inapoi.

Dar tarile din nordul Europei, cu Germania in frunte, acuza in mod regulat statele din sud, in principal Italia si Grecia, ca permit pentru zeci de mii de migranti parasirea teritoriului, fara identificare, si oferindu-le astfel posibilitatea de a depune cereri de azil in alte state.