Un diagnostic de cancer de piele la doar 35 de ani poate fi „devastator”. Din fericire, pentru că a fost descoperit la timp, în urma unui control de rutină, povestea Adelei are un final fericit. Au rămas în urma ei și câteva lecții de viață - importanța consulturilor medicale regulate, dar și faptul că „cel mai important este să ne trăim viața și să ne bucurăm de fiecare clipă”.

Cum se poate trece peste diagnosticul de melanom, când este depistat la timpFoto: freepik.com

Adela are 35 de ani și este mamă a doi copii, de 10 și 4 ani. În toamna anului 2020 a decis să meargă la medic pentru a controla o aluniță a fetiței sale. Cu ocazia asta, a verificat și propriile alunițe.

A ales să meargă la doamna doctor Claudia Ciobanu, medic specialist dermatovenerologie în cadrul Hyperclinicii MedLife Băneasa și a Centrului de Excelență în Dermatologie și Medicină Estetică DermaLife București, iar controlul l-a efectuat în baza abonamentului medical. „S-a dovedit a fi cea mai bună decizie”, spune Adela.

De la un control de rutină, la un diagnostic neașteptat

Era prima sa verificare a alunițelor, dar care avea să o aducă în fața unui rezultat neașteptat.

„La primul consult, doamnei doctor i s-a părut că o aluniță (de pe gambă) arăta mai ciudat. La momentul acela, mi-a recomandat să revin peste 3 luni la control. La consultul din decembrie 2020 mi-a recomandat să o excizăm, deoarece nu i-a plăcut cum arăta, părea că se modifică”, povestește ea.

„Adela s-a prezentat pentru un control de rutină al alunițelor pe 14 septembrie 2020. În urma dermatoscopiei am considerat că una dintre alunițe are o structură atipică și prezintă risc. Am decis să o monitorizez și am chemat pacienta la 3 luni pentru încă o dermatoscopie. Când a revenit, în decembrie 2020, alunița evoluase dermatoscopic (discret) așa că am decis excizia (biopsie excizională) pentru stabilitatea unui diagnostic de certitudine histopatologic”, explică dna dr. Claudia Ciobanu

Din păcate, biopsia efectuată ca urmare a exciziei și care a fost gata cu doar două zile înainte de Crăciun nu a ieșit așa cum spera, iar diagnosticul era clar: melanom.

„Nu m-am așteptat nici o secundă la un astfel de diagnostic, nu cred că o să uit vreodată ziua aceea, senzația de gol in stomac, de panică și de furie”, spune ea. „A fost un diagnostic total neașteptat și devastator pentru mine.”

„După asta, a fost necesară o nouă intervenție, o reexcizie cu margini de siguranță, o intervenție mult mai complicată decât prima, însă s-a dovedit că mi-a salvat viața. Așa cum a spus doamna doctor: mi-a trecut glonțul pe la ureche”, continuă ea.

Acest capitol din viața Adelei s-a terminat cu bine în cele din urmă, iar după excizie, Adela a trebuit să mai meargă doar la controale de monitorizare - mai întâi la trei luni, apoi la șase luni, iar ulterior, la un an.

Cu ajutorul abonamentului medical MedLife, Adela a avut gratuitate la toate consultațiile la care a mers înainte, dar și după intervenție și biopsie. În plus, pentru harta dermatoscopică, necesară pentru a urmări evoluția alunițelor, a beneficiat de reduceri, ceea ce a diminuat presiunea financiară, în acest moment de impas al vieții ei.

„În continuare, merg la fiecare șase luni pentru o hartă dermatoscopică a tuturor alunitelor și între, ori de câte ori am impresia că văd ceva ciudat la vreuna dintre ele”, explică ea.

Medic: Prognosticul a fost foarte bun pentru că melanomul a fost detectat în fază incipientă

Dr. Claudia explică mai pe larg cazul medical al Adelei: „diagnosticul de trimitere a fost nev atipic (cu risc). Rezultatul a confirmat suspiciunea clinică, mai mult, a identificat insule de celule maligne în structura nevului, iar diagnosticul histopatologic a fost melanom”.

Alunița excizată de pe picior - septembrie vs. decembrie 2020

„Era o proliferare "în situ" cu prognostic foarte foarte bun pentru că a fost detectat în faza incipientă. Indicele Breslow, adică adâncimea în piele a celulelor tumorale, în acest caz, a fost 0,2 mm, adică stadiu incipient”, explică ea. Ceilalți markeri histopatologici de invazie locală au fost negativi.

După excizia aluniței, recomandările doamnei dr. Ciobanu au fost:

  • Reexcizie chirurgicală la 1cm în jur și adâncime, până în fascia musculară; și a doua piesă de reexcizie a fost trimisă la examen histopatologic pentru a exclude eventuale celule melanoxitare maligne ramase, iar rezultatul a ieșit negativ.
  • Consult oncologic - datorită stadiului incipient, nu s–a considerat indicație de excizie a ganglionilor santinelă.
  • Monitorizare oncologică anuală. Pacienta a efectuat la indicația medicului oncolog RMN membru inferior, în mai 2021, fără modificări.
  • Monitorizare dermatoscopică la medicul dermatolog a tuturor alunitelor la 3 luni în primul an, apoi la șase luni următorii trei ani, apoi anual.

„În urma monitorizărilor dermatoscopice am mai îndepărtat câteva alunite care păreau ușor modificate, cu rezultate histopatologice fără modificări”, a mai explicat medicul.

Relația specială cu medicul: „Mi-a salvat viața și continuă să mă susțină”

Adela spune că mare parte din puterea de a trece peste acest diagnostic a venit de la medicul său, dr. Claudia Ciobanu.

„Este o persoană minunată și un profesionist desăvârșit. Mi-a fost alături în toata această perioadă extrem de dificilă și continuă să fie alături de mine. Mi-a raspuns cu rabdare la toate intrebarile, am parcurs cu dânsa toate etapele care urmează. I-am dat foarte multe mesaje, . însă mi-a răspuns de fiecare dată, fără sa conteze că e weekend sau sarbatoare și in permanență m-a asigurat că o să fie totul bine. Suportul moral pe care mi l-a acordat a contat extraordinar de mult, mi-a oferit un confort de care aveam mare nevoie. „Mi-a salvat viata, iar acum continuă sa ma sustina constant, atât fizic, cât și moral”, povestește ea.

„Aleg să văd doar partea bună a experienței”

Datorită faptului că a mers din timp la medic și, ulterior, că monitorizează constant și celelalte alunițe, Adela poate acum să privească mai optimist totul.

De altfel, a ieșit din experiența aceasta cu o lecție de pozitivitate pe care a dorit să o dea mai departe:

„Cel mai important este să ne trăim viața și să ne bucurăm de fiecare clipă. Știu că sună a clișeu, însă atunci când ți se întâmplă ție, te lovește cu viteza și puterea unui tren...Drept urmare, după ce mi s-a vindecat piciorul, mi-am făcut un prim tatuaj cu mesajul „Carpe diem”, m-am urcat prima dată pe o placă de snowboard, am făcut scufundări, am plecat în călătorii cât de des s-a putut și...to be continued.

Acum, aleg sa vad doar partea bună a experienței și să rămân cu ceea ce m-a invatat: Don’t take life for granted & live fearlessly”.

***

Acest articol face parte din demersul RoMâine, inițiat și susținut MedLife, furnizorul național de sănătate al României.

RoMâine este un efort comun de însănătoșire națională, care se realizează cu grijă, respect, încredere, speranță și empatie. O Românie mai bună are nevoie și de o economie puternică, care se construiește alături de oameni sănătoși. MedLife susține dezvoltarea economică și a mediului de business local, prin abonamentele medicale pentru companii și IMM-uri.

Cu ajutorul abonamentelor medicale MedLife, 768.000 de angajați din 8.000 de companii au acces la servicii de prevenție și profilaxie, într-o rețea de aproape 700 de unități proprii și partenere, la nivel național, unde mii de medici, asistente și infirmieri sunt acolo pentru a-i ajuta, zi de zi.

Intră pe https://www.medlife.ro/servicii-companii și află mai multe detalii.