Statele Unite ale Americii au anuntat joi ca le vor oferi asistenta materiala in valoare de 900.000 de dolari persoanelor aflate in dificultate dupa inundatiile din Coreea de Nord, subliniind ca aceasta initiativa nu are legaturi politice sau de securitate, anunta AFP.

"Acest sprijin demonstreaza preocuparea noastra continua cu privire la bunastarea populatiei din Coreea de Nord. Pozitia SUA a fost intotdeauna pentru separarea problemelor umanitare de cele politice", au anuntat reprezentantii Agentiei pentru Dezvoltare Internationala.

In luna iulie, oficialii SUA au declarat ca doresc imbunatatirea relatiilor cu Coreea de Nord, daca aceasta tara este de acord sa renunte la armele nucleare.

Potrivit oficialilor nord-coreeni, inundatiile provocate de ploile torentiale din luna iulie au ucis 30 de persoane si au distrus 6750 de case. Peste 15.000 de oameni au ramas fara adapost, iar 48.000 de hectare de teren agricol au fost compromise.