Camera Reprezentantilor a adoptat un amendament care interzice Statelor Unite ale Americii sa furnizeze ajutoare alimentare Coreei de Nord, considerand ca nu populatia va beneficia de acesta, ci mai degraba regimul comunist, anunta AFP.

Oficialii nord-coreeni au solicitat Statelor Unite si altor tari ajutor alimentar, prin intermediul programului "Mancare pentru pace". Agentiile ONU estimeaza ca milioane de nord-coreeni sufera din cauza lipsei de hrana.

Reprezentantul republican Ed Royce a declarat ca ajutorul ar oferi beneficii regimului lui Kim Jong Il si ar avea acelasi efect ca finantarea programului nuclear nord-coreean, deoarece ar permite deturnarea de fonduri. Administratia Obama nu s-a pronuntat inca pe aceasta tema.