Mahmoud Ahmadinejad a declarat ca Statele Unite ale Americii il tineau prizonier pe liderul Al Qaeda Osama Bin Laden de mai mult timp si au decis sa il omoare din motive politice interne. Acesta a anuntat ca are informatii sigure, dar fara sa precizeze sursa, scrie AFP.

Ahmadinejad il acuza pe Barack Obama ca a luat aceasta decizie din motive electorale, moartea lui Bin Laden urmand sa asigure realegerea sa pentru un nou mandat la Casa Alba. De asemenea, presedintele Iranului crede ca Wasinghtonul cauta deja inlocuitor pentru conducerea Al Qaeda.

Teheranul a reactionat oficial la anuntul mortii lui Osama Bin Laden, anuntand ca prezenta trupelor occidentale in Afganistan si Irak nu mai are nicio justificare si ca acestia ar trebui sa paraseasca zona.