Uniunea Europeana si Rusia vor face progrese in vederea renuntarii reciproce la vize pe parcursul acestui an, a declarat ministrul de externe rus Sergei Lavrov, citat de RIA Novosti.

“Am convenit cu Uniunea Europeana sa compilam o lista de probleme care trebuie rezolvate inainte de a renunta la vize. Speram sa le rezolvam pana la sfarsitul anului, sau macar sa fim cat putem de activi in acest domeniu”, a declarat Lavrov.

El a adaugat ca renuntarea la vize ar demonstra soliditatea parteneriatului strategic dintre UE si Rusia. Kremlinul a facut din eliminarea vizelor o prioritate a politicii externe in ultimii ani, dar Uniunea Europeana este destul de sceptica in legatura cu aceasta problema, pe fondul riscurilor crescute de securitate si de frica unui val de imigranti ilegali rusi.