Israelul a confirmat joi existenta unor rezerve de aproximativ 450 de miliarde de metri cubi in depozitul de gaz Leviathan din Marea Mediterana, la vest de orasul-port Haifa, informeaza RIA Novosti. Noile rezerve vor oferi tarii independenta fata de importul de gaze si ii vor permite chiar sa devina un exportator de gaze.

Exploatarea depozitului de gaze va aduce, conform unor estimari preliminare, peste 300 de miliarde de dolari Israelului, sau de 1,5 ori PIB-ul actual al tarii. Aceasta nu este prima descoperire importanta in largul coastelor israeliene, dupa ce in 2009 a fost descoperit un alt mare depozit la 60 de mile nautice vest de Haifa. Specialistii estimeaza ca in aceasta regiune a Marii Mediterane s-ar afla rezerve extrem de importante de gaze.

Consumul de gaze naturale in Israel a fost de 1,19 miliarde de metri cubi in anul 2008.