Una din intrebarile istoriei ramasa fara raspuns revine in atentie datorita unui fost agent CIA. A fost implicat Fidel Castro in asasinarea lui John F. Kennedy? Oficial, liderul de la Havana a fost disculpat de acuzatie intrucat ancheta a stabilit ca simpatizantul comunist Lee Harvey Oswald a actionat de unul singur, anunta The Guardian.

Cu toate acestea fostul agent Brian Latell, care a studiat in anii 60 situatia din Cuba fiind expertul CIA pentru problemele din America Latina, sustine ca Fidel Castro a fost implicat in asasinat. Potrivit acestuia, in dimineata zilei de 22 noiembrie 1963 Castro a cerut serviciilor secrete de la Havana sa nu mai asculte comunicatiile radio ale CIA si sa fie atenti la orice detaliu care ar veni din Texas. Patru ore mai tarziu John F. Kennedy era mort.

Agentul CIA - care va lansa o carte despre acest subiect luna viitoare - sustine ca Fidel stia de asasinat si ca nu a facut nimic ca sa il opreasca. Latell nu sustine insa faptul ca Oswald ar fi actionat la comanda liderului cubanez.

Cartea promite sa dezvaluie si alte amanunte interesante legate de relatia dintre Cuba si SUA, intre care tentativele de asasinat la adresa lui Castro. SUA a incercat eliminarea acestuia prin metode dintre cele mai diverse, de la tigari care explodeaza pana la stilouri otravite. Toate aceste tentative de asasinat ar fi incetat dupa moartea lui Kennedy.