Rusia solicita ramanerea trupelor NATO in Afganistan pana la momentul in care afganii vor putea gestiona singuri toate problemele de securitate ale tarii, a anuntat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Rusia sustine ca are dreptul de a face aceasta solicitare de prelungire a mandatului NATO in Afganistan, datorita contributiei in cadrul efortului international, scrie AFP.

Dupa 10 ani de prezenta in Afganistan, fortele NATO care sustin guvernul de la Kabul nu au reusit sa anihileze toate focarele cu insurgenti talibani, in ciuda celor 130.000 de trupe desfasurate. Coalitia condusa de SUA a decis retragerea tuturor trupelor de lupta pana la finele anului 2014. Intre timp, militarii americani instruiesc fortele de securitate afgane pentru preluarea controlului asupra propriei lor tari.

SUA negociaza pentru stabilirea unor baze militare permanente in Afganistan dupa 2014 printr-un parteneriat strategic pe termen lung. Partea rusa este nemultumita de aceste negocieri pe care le numeste ciudate si sustine ca daca este necesara o prezenta militara straina in zona, atunci mandatul NATO trebuie prelungit.