Parlamentul European a emis joi o rezolutie prin care i se solicita actualului premier si noului presedinte ales Vladimir Putin sa isi imblanzeasca discursul fata de protestatarii rusi si sa inceapa un dialog sincer cu opozitia. Deputatii europeni au condamnat si au cerut analize complexe asupra deficientelor si neregularitatilor depistate in organizarea alegerilor prezidentiale de la 4 martie, scrie Ria Novosti.

Tot joi, liderul miscarii Frontul de Stanga, Sergei Udaltsov, a cerut populatiei sa creeze un protest de mare amploare la care sa participe un milion de persoane in data de 5 mai, cu doar doua zile inainte de investirea lui Putin in functia prezidentiala.

Parlamentul European a cerut tuturor partidelor ruse sa se puna de acord asupra unui pachet de reforme inainte de instalarea lui Putin, iar opozitia sa se uneasca in jurul reformelor politice ca sa poata crea o alternativa credibila in fata cetatenilor.