Parlamentarii francezi au cerut Curtii Constitutionale sa analizeze noua lege care pedepseste negarea genocidelor prin amenzi sau inchisoare. Senatul a anuntat miercuri ca 65 de deputati si 76 de senatori sustin aceasta revizuire a legii pentru a se stabili daca aceasta este intr-adevar constitutionala si legala, scrie CNN.

Legea in cauza nu se refera specific la masacrul armenilor din timpul Primului Razboi Mondial, insa la dezbaterile din Senat din luna ianuarie acesta a fost subiectul principal. Drept urmare, Turcia si-a retras ambasadorul de la Paris si a rupt legaturile militare cu Franta.

Conform legii in vigoare, negarea sau batjocoriera genocidelor poate aduce o pedeapsa de 1 an de detentie sau plata unei amenzi de 45.000 de euro.