Diplomatii lituanieni au cerut marti Moscovei sa inceapa sa se gandeasca la oferirea unor compensatii pentru suferintele cauzate in perioada sovietica. Ministrul de externe Audronius Azubalis a declarat dupa intalnirea Comisiei Guvernamentale ruso-lituaniene ca este timpul pentru deschiderea unei discutii referitoare la evaluarea trecutului, restaurarea dreptatii, acordarea de compensatii pentru ocuparea fortata, investigarea crimelor comise de sovietici si cinstirea memoriei victimelor, anunta Ria Novosti.

Rusia are de multa vreme o disputa cu statele baltice si cu Polonia, care incearca sa schimbe istoria recenta oficiala in care URSS se considera un eliberator al lor si pion principal in infrangerea Germaniei naziste. De curand, Parlamentul lituanian a aprobat si o lege care prevede sanctiuni penale pentru cei care contesta crimele comise de URSS si de Germania Nazista sau care le gasesc justificari.

Lituania a fost prima republica sovietica ce si-a declarat independenta in martie 1990. Gorbaciov a denuntat declaratia drept ilegala si invalida si a trimis tancurile sovietice la Vilnius. Desi acestea au fost retrase in cateva ore, trupele sovietice au ramas in Lituania mai multa vreme. Protestele au izbucnit in ianuarie 1991, cand sovieticii au incercat sa cucereasca cladirea televiziunii lituaniene, zece persoane au fost ucise si cateva zeci ranite. Rusia a fost nevoita sa ii recunoasca independenta in septembrie 1991.