A apărut numărul 93 al Cronicilor Curs de Guvernare. Publicația este una atipică: pornește de la numărul 100 și merge în sens invers, către 001 – între octombrie 2018 și noiembrie 2043, când, potrivit calculelor noastre, România ar urma să ajungă la circa 80% din media europeană de dezvoltare. ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium) va constitui Analele anilor în care trebuie să aducem România la acel standard pe care-l visăm cu toții”, scrie Cristian Grosu în preambulul ediției.

Cronicile93Foto: Hotnews

Iar aceste Anale, aceste Cronici, sunt și vor fi scrise de cei mai buni experți ai momentului, dar Nu într-o cheie eseistică: ci disecând prin analize evenimentele și fenomenele în care jucăm chiar când ele se întâmplă: economie, sociologie, psihologie socială, politică externă, politică de securitate, mentalități, trendurile mondiale în orice domeniu.

Mai jos, o parte din titlurile, temele și autorii analizelor din nr. 93 al CRONICILOR:

  • Relansarea UE și complicata inginerie financiară care o susține
  • Banii – zăhărelul și untura de pește
  • Potopul banilor tipăriți – de la bezna din piețe la un alt fel de socialism – Radu Crăciun
  • O Românie rămasă în urmă într-o Europă rămasă în urmă – Valentin Lazea
  • Interviu cu Guntram Wolff, directorul think tank-ului european Bruegel: ”Europa are capacitate, dar îi lipsesc spiritul antreprenorial și universitățile de top”
  • Să inventăm, totuși, apa caldă
  • Când criza identității duce la criza rațiunii – Mircea Miclea
  • Dumnezeu își ia revanșa! – versiunea turcească – Dan Dungaciu
  • Lumea de dincolo de bateria chinezească. Hidrogenul, între tehnologie și geopolitică – Varujan Pambuccian
  • Cu cine defilăm la digitalizare – Iancu Guda
  • Degenerarea elitelor și declinul Vestului – Alexandru Lăzescu
  • Fantoma școlii fără școală
  • Datoria comună a UE, începutul timid al unei uniuni fiscale? – Dan Bădin
  • Cum l-am scăpat pe COVID-19 în seiful cu venituri fiscal – Gabriel Biriș

Citește aici mai multe detalii.