Recomandare de lectura

Coach de trilioane de dolari. Bill Campbell si lectiile sale de leadership din Silicon Valley

de A.V.     HotNews.ro
Joi, 18 iunie 2020, 16:47 Actualitate | Recomandare de lectura


coach-de-trilioane-de-dolari-bill-campbell-si-lectiile-sale-de-leadership-din-silicon-valley
Foto: Hotnews

BILL CAMPBELL a contribuit la crearea unora dintre cele mai mari companii din Silicon Valley – printre care Google, Apple si Intuit – si la obtinerea unor sume de trilioane de dolari ca valoare de piata. Fost jucator si antrenor de fotbal american, Bill Campbell a fost mentorul unor vizionari ca Steve Jobs, Larry Page si Eric Schmidt si a indrumat zeci de lideri de la un capat la altul al Statelor Unite. In 2016, anul mortii sale, „coach” a lasat ca mostenire companii in plina ascensiune si oameni de succes, dar si o mostenire legata de respect, prietenie si iubire fara margini.

De la nivelul functiilor lor la Google, Eric Schmidt, Jonathan Rosenberg si Alan Eagle au vazut cu ochii lor felul in care Bill a pus bazele unor relatii de incredere, a sustinut dezvoltarea personala, a insuflat curaj, a pus accent pe excelenta operationala si a identificat tensiunile mocnite ce apar inevitabil intr-un mediu aflat in continua evolutie. In onoarea mentorului lor si ca sursa de inspiratie si de invatare pentru generatiile urmatoare, cei trei au inclus toate cunostintele astfel acumulate in aceasta carte esentiala.

Bazata pe interviuri cu peste 80 de persoane care l-au cunoscut si l-au iubit pe Bill Campbell, Coach de trilioane de dolari explica principiile acestuia si le ilustreaza cu intamplari petrecute in mari companii si povestite de oameni care au lucrat cu el. Rezultatul este un concept pentru liderii si managerii cu o gandire exploratorie din lumea afacerilor, menit sa-i ajute sa creeze echipe si companii foarte performante si cu evolutie rapida.

Pasiunea lui Bill pentru inovatie si pentru munca de echipa a fost un dar oferit companiei Apple si lumii intregi. Coach de trilioane de dolari surprinde spiritul sau neobosit, astfel incat viitoarele generatii sa poata invata de la unul dintre cei mai mari lideri ai domeniului nostru. — TIM COOK, CEO Apple

Bill si-a impartasit cu generozitate cunostintele, fara sa astepte inapoi altceva decat bucuria faptului de a-i putea invata pe altii. Am avut privilegiul sa-l am ca mentor mai multi ani. De-atunci, de cate ori mi s-a cerut vreun sfat, m-am gandit la Bill si am incercat sa ma ridic la nivelul exemplului dat de el. — SHERYL SANDBERG, COO Facebook

Bill Campbell stia sa asculte ca nimeni altul, fiind un mentor desavarsit si omul cel mai intelept pe care l-am cunoscut vreodata. Spiritul sau ambitios, afectuos, responsabil, transparent si direct a creat o cultura organizationala la Google si in alte companii, transformandu-le in ceea ce sunt astazi. Iubirea era trasatura lui distinctiva. A fost iubit, am fost ca o familie. Mi-e dor de tine, Bill. — JOHN DOERR, presedinte Kleiner Perkins si autorul cartii Masoara ce conteaza

Autentic, competitiv si plin de umor – acesta era Bill. Oricine a lucrat cu el a invatat rapid ca echipele de succes/talentate/diversificate, in care orgoliile raman la usa, sunt cele care au de castigat in afaceri si in viata. Intrebarea „Ce-ar face Bill?” este pe buzele multor lideri de succes care au lucrat cu el. Aceasta carte le ofera cititorilor o perspectiva despre ce anume a modelat stilul lui Bill de leadership si l-a facut sa fie atat de eficient. — MARY MEEKER, General Partner, Bond

Cand am de luat o decizie dificila ma gandesc la Bill Campbell. Ce-ar face Bill? Ii datorez atat de mult! Era harul lui sa-i ajute pe oameni sa-si implineasca intregul potential si sa determine companiile sa coopereze. Coach de trilioane de dolari surprinde foarte bine cat de special a fost Bill pentru mine si pentru multi altii. — SUSAN WOJCICKI, CEO YouTube

De cate ori m-am intalnit cu Bill mi-a oferit o perspectiva excelenta a lucrurilor care conteaza cu adevarat. Pana la urma, este vorba de oamenii din viata ta. Bill avea niste principii foarte solide despre comunitate si despre cum sa aduci oamenii laolalta. Ne-am folosit de aceste principii – descrise in detaliu in Coach de trilioane de dolari – ca sa punem bazele programului de leadership de la Google, pentru ca toti liderii nostri sa poata, in continuare, sa invete de la Bill. — SUNDAR PICHAI, CEO Google

ERIC SCHMIDT a fost presedinte si CEO Google din 2001 pana in 2011, presedinte executiv Google din 2011 in 2015 si presedinte executiv Alphabet din 2015 pana in 2018.

JONATHAN ROSENBERG este vicepresedinte Alphabet si consilier pentru echipa de management a companiei. El a condus echipa de produs de la Google intre 2002 si 2011.

ALAN EAGLE este director Google din 2007. A scris discursuri pentru Eric si Jonathan, iar in prezent coordoneaza mai multe programe de vanzari la Google.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3209 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by