Psihoterapeut cu o experienta clinica de peste 40 de ani, Monika Specht-Tomann ofera sfaturi si metode practice prin care parintii, bunicii si educatorii ii pot ajuta pe copii, cu tact si afectiune, sa faca fata situatiilor sau gandurilor infricosatoare. Adultii vor intelege, astfel, cat de mult conteaza ca ei insisi sa fie echilibrati si sa nu pretinda ca sunt "atotcunoscatori", dar si cum pot sa creeze o atmosfera pozitiva si un sentiment de siguranta si incredere, care vor permite copilului sa-si exprime (prin povesti, desene sau verbalizari directe) angoasele si sa gaseasca cele mai potrivite cai pentru a depasi spaimele care-i framanta.
Monika Specht-Tomann, psihoterapeuta austriaca din Graz, s-a specializat in consilierea bolnavilor si apartinatorilor acestora. A scris carti de succes dedicate doliului, despartirii si comunicarii dintre parinti si copii.