Agenția de spionaj ucraineană plănuiește un al treilea atac asupra podului de la Kerch, care leagă Crimeea ocupată de Rusia, ar fi declarat oficiali de rang înalt pentru The Guardian.

Moscova investighează atacul asupra podului care leagă Rusia de CrimeeaFoto: AFP / AFP / Profimedia

Un oficial a declarat că serviciul de informații ucrainean GUR urmărește să dezactiveze podul în prima jumătate a anului 2024.

Aceștia au declarat că șeful principalei direcții de informații, Kirilo Budanov, are deja „majoritatea mijloacelor pentru a realiza acest obiectiv”.

Planul a fost aprobat de Volodimir Zelenski, au spus ei. Podul a fost lovit de două ori de Ucraina anterior.

În octombrie 2022, o explozie a provocat căderea în apă a mai multor secțiuni de carosabil.

În iulie anul trecut, un raid ucrainean nocturn cu drone a provocat daune semnificative la secțiunea rutieră a podului.

Rusia a luat măsuri ample pentru a proteja podul, care este esențial pentru transportul de provizii militare.