Vaticanul vine cu explicații după indignarea provocată de declarațiile Papei Francisc conform cărora Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb” și să negocieze încheierea războiului declanșat de invazia Rusiei. Prima condiţie pentru orice negocieri menite să pună capăt războiului din Ucraina este ca Rusia să înceteze agresiunea, a declarat marţi secundul Papei Francisc, citat de Reuters.

Papa FranciscFoto: Tiziana FABI / AFP / Profimedia

Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, a declarat marţi, pentru cotidianul Corriere della Sera, că Vaticanul face presiuni pentru încetarea focului şi că „în primul rând ar trebui ca agresorii să fie cei care încetează să mai tragă”.

„Este evident că ambele părți trebuie să vină la masa negocierilor”

Încercând să dezamorseze situația și să clarifice afirmațiile Papei Francisc, secretarul de stat al Vaticanului a spus că Suveranul Pontif vrea „să creeze condițiile unei soluții diplomatice, în căutarea unei păci juste și durabile”. Pentru a face asta, „este evident” că ambele părți trebuie să vină la masa negocierilor, iar prima condiție trebuie să fie „încetarea agresiunii”, a declarat cardinalul Pietro Parolin.

Subliniind că Vaticanul consideră Rusia agresor, Parolin a spus că „războiul declanșat împotriva Ucrainei nu a fost efectul unui dezastru natural”, ci al unor alegeri umane. „Aceeași voință umană care a provocat această tragedie are și posibilitatea și responsabilitatea de a lua măsuri pentru a-i pune capăt și pentru a deschide calea către o soluție diplomatică”, a adăugat secundul Papei Francisc pentru Corriere della Sera, conform Reuters.

Papa Francisc: „Ucraina ar trebui să aibă curajul steagului alb al negocierilor

Într-un interviu pentru postul elveţian RSI, realizat cu mai mult timp în urmă și publicat sâmbătă, Papa Francisc a fost întrebat care este poziţia sa cu privire la dezbaterea între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunţe, deoarece nu a fost capabilă să respingă forţele ruseşti, şi cei care spun că făcând acest lucru ar legitima acţiunile părţii celei mai puternice. Cel care l-a intervievat pe papă a folosit termenul „steag alb„ în întrebare.

„Este o interpretare, este adevărat”, a spus Francisc, potrivit unei transcrieri prealabile a interviului şi a unei înregistrări video parţiale puse sâmbătă la dispoziţia Reuters. Interviul urmează să fie difuzat pe 20 martie, în cadrul unui nou program cultural. „Dar cred că cel mai puternic este cel care priveşte situaţia, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază”, a continuat Papa Francisc, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale. „Cuvântul negociere este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi”, a spus Papa Francisc.

Este, din câte se pare, pentru prima dată când Papa Francisc foloseşte termeni precum „steag alb” sau „învins” în discuţia despre războiul din Ucraina, deşi a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor.

Replica Kievului pentru Papa: „Ucraina nu va ridica niciodată steagul alb. Steagul nostru este galben şi albastru”

Ucraina a avut un răspuns tăios, duminică, pentru Papa Francisc, promiţând că nu se va preda „niciodată” Rusiei, ca răspuns la apelul suveranului pontif de a avea „curajul să ridice steagul alb” şi să negocieze, conform AFP.

  • „Steagul nostru este galben-albastru. Este steagul pentru care trăim, murim şi triumfăm. Nu vom ridica niciodată un alt drapel”, a răspuns şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, într-un mesaj pe X (fostul Twitter).

  • „În ceea ce priveşte steagul alb, cunoaştem strategia Vaticanului în prima parte a secolului XX. Vă invit să evitaţi să repetaţi greşelile trecutului şi să sprijiniţi Ucraina şi poporul său în lupta pentru viaţă”, a adăugat el, referindu-se în mod clar la perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi la relaţiile Bisericii de la Roma cu Germania nazistă.

În final, șeful diplomaţiei de la Kiev şi-a exprimat speranţa că Suveranul Pontif „va găsi ocazia de a face o vizită canonică în Ucraina”.

Reacția categorică a șefului NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus luni că nu este de acord cu afirmațiile Papei Francisc conform cărora Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb”și să negocieze încheierea războiului declanșat de invazia Rusiei, scrie Reuters.

Prezent, luni, la ceremonia de arborare a drapelului Suediei la sediul NATO de la Bruxelles, secretarul general al alianţei militare occidentale, Jens Stoltenberg, a insistat pe larg asupra necesităţii de a continua sprijinirea Ucrainei.

Întrebat despre declarațiile papei, secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord a declarat pentru Reuters:

  • „Dacă dorim o soluție pașnică și durabilă negociată, modalitatea de a ajunge acolo este să oferim sprijin militar Ucrainei”.

Într-un interviu la sediul NATO din Bruxelles, Stoltenberg a spus că „ceea ce se întâmplă în jurul unei mese de negocieri este strâns legat de puterea de pe câmpul de luptă”.

Întrebat dacă reacția sa înseamnă că acum nu este momentul să vorbească despre un steag alb, Stoltenberg a spus: „Nu este momentul să vorbim despre capitularea ucrainenilor. Va fi o tragedie pentru ucraineni. Va fi, de asemenea, periculos pentru noi toți. Preşedintele Putin a început acest război şi l-ar putea încheia astăzi. Dar Ucraina nu are această opţiune. Capitularea nu înseamnă pace”.

„Trebuie să continuăm să întărim Ucraina pentru a-i arăta preşedintelui Putin că nu va obţine ceea ce vrea pe câmpul de luptă şi că trebuie să se aşeze la masa negocierilor”, a continuat Stoltenberg, reafirmând totodată că Kievul este „mai aproape ca niciodată” de aderarea la NATO”.

Kremlinul îl „înțelege” pe Papă

Kremlinul a declarat luni că îndemnul Papei Francisc la discuţii pentru a pune capăt războiului din Ucraina este de înţeles. Mai mult, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, susţine că Rusia este pregătită să se aşeze la masa discuţiilor, însă Kievul este cel care respinge negocierile, din cauza viziunii sale greşite că Occidentul ar putea învinge Rusia.

  • „Este destul de uşor de înţeles că el (Papa) s-a pronunţat în favoarea negocierilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat de reporteri despre remarcile suveranului pontif.

Peskov a spus că preşedintele Vladimir Putin a vorbit în repetate rânduri despre disponibilitatea şi deschiderea Rusiei pentru negocieri, dar Ucraina este cea care a respins astfel de propuneri.

  • „Din păcate, atât declaraţiile Papei, cât şi declaraţiile repetate ale altor părţi, inclusiv ale noastre, s-au lovit recent de refuzuri absolut dure", a declarat Peskov.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin a mai spus că situaţia de pe câmpul de luptă arată că speranţele occidentale de a provoca o "înfrângere strategică" Rusiei sunt eronate. "Este cea mai profundă concepţie greşită, cea mai mare greşeală, iar cursul evenimentelor, în primul rând pe câmpul de luptă, este cea mai clară dovadă a acestui lucru", a declarat Peskov.

Cât de realistă este perspectiva unor negocieri

Anterior, Ministerul rus de Externe comentase că îndemnul Papei Francisc la negocieri a fost de fapt o cerere adresată aliaţilor occidentali ai Kievului de a renunţa la ambiţia lor de a învinge Rusia şi de a recunoaşte greşeala Occidentului în războiul din Ucraina. „Din punctul meu de vedere, Papa cere Occidentului să lase deoparte ambiţiile sale şi să recunoască faptul că a greşit”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă ANSA.

Putin susţine că la scurt timp după ce a trimis trupe în Ucraina, Moscova şi Kievul aproape că au convenit o încetare a focului, dar aceasta a fost torpilată de Marea Britanie.

La rândul său, Reuters a relatat luna trecută că o sugestie lui Putin - transmisă prin intermediari - de încetare a focului, pentru a îngheţa războiul din Ucraina, a fost respinsă de Statele Unite. În timp ce Occidentul se gândeşte cum să sprijine Ucraina şi la perspectiva unei schimbări bruşte în politica americană dacă Donald Trump va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie, Putin s-ar fi oferit, în esenţă, să îngheţe câmpul de luptă de-a lungul liniilor sale actuale de front.

Zelenski, care a semnat un decret în 2022 prin care a exclus discuţiile cu Putin, a declarat săptămâna trecută că Rusia nu va fi invitată la primul summit pentru pace care urmează să aibă loc în Elveţia.