Vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov a cerut luni Poloniei să îi pedepsească pe fermierii polonezi care aruncă din mijloacele de transport cerealele provenite din Ucraina, informează Reuters și Agerpres.

Protest al fermierilor poloneziFoto: AA / Abaca Press / Profimedia Images

La sfârşitul săptămânii trecute, într-o gară din Polonia au fost distruse circa 160 de tone de cereale ucrainene, în contextul unor proteste ample ale agricultorilor polonezi la frontieră.

Kubrakov a declarat pe platforma social media „X”, fosta Twitter, că polonezii au acţionat cu „impunitate şi iresponsabilitate”, iar vinovaţii trebuie „găsiţi, neutralizaţi şi pedepsiţi”.

„Două state europene prietene şi civilizate sunt interesate de asta”, a adăugat el.

Fermierii polonezi care protestează împotriva concurenţei ucrainene, pe care o consideră neloială, precum şi a reglementărilor de mediu ale Uniunii Europene au blocat luna aceasta puncte de trecere a frontierei cu Ucraina şi mai multe şosele şi au aruncat intenţionat din vagoane produsele agricole ucrainene.

Agenția Reuters amintește că nu este prima dată când la frontiera polono-ucraineană au loc astfel de incidente.

Tensiuni tot mai mari la granița dintre Polonia și Ucraina

Duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că pentru ţara sa este important să aibă în continuare relaţii strânse cu Polonia, însă Kievul este gata să protejeze activităţile economice afectate de blocajele la frontieră din partea protestatarilor polonezi.

Săptămâna trecută guvernul polonez a avut o reacție dură după ce la unul dintre protestele fermierilor a fost afișată o pancartă care îi cerea președintelui rus Vladimir Putin să „facă ordine în Ucraina”.

„Poliţia şi procuratura iau măsuri împotriva creatorului său. Nu va exista nicio toleranţă pentru astfel de acţiuni criminale”, a scris ministrul polonez de interne Marcin Kierwinski, într-un mesaj publicat pe „X”.

Pe pancartă scria: „Putin, fă ordine în Ucraina, la Bruxelles şi în guvernul nostru!”. Acesteia îi era ataşat un steag sovietic. Când un jurnalist de la Gazeta Wyborcza a atras atenţia asupra bannerului scandalos, organizatorii protestului au răspuns că protestatarii sunt responsabili în mod individual pentru conţinutul pancartelor lor.