Autoritățile ruse l-au plasat pe Oleg Orlov, un veteran apărător al drepturilor omului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace cu ONG-ul Memorial, pe infama listă a „agenților străini”, potrivit AFP.

Oleg Orlov, activist rus din cadrul organizației MemorialFoto: AP / AP / Profimedia

Sute de persoane, activiști pentru drepturile omului, opozanți și jurnaliști independenți au fost plasați pe această listă în ultimii ani și sunt supuși unor constrângeri administrative stricte și obligației de a se identifica ca atare în toate comunicările publice.

Ministerul rus al Justiției a susținut că Oleg Orlov „s-a opus operațiunii militare speciale din Ucraina, a difuzat informații false despre deciziile luate de autoritățile publice ale Federației Ruse și a participat la crearea de mesaje și texte pentru agenți străini”.

Orlov, în vârstă de 70 de ani, este, de asemenea, urmărit penal pentru „discreditarea” armatei ruse, în temeiul uneia dintre noile legi folosite de autoritățile ruse pentru a reduce la tăcere vocile disidente de la începutul ofensivei sale în Ucraina, în februarie 2022.

Condamnat anul trecut la o simplă amendă, verdictul a fost anulat în decembrie și cazul a fost retrimis la procuratură, deschizând calea pentru un nou proces în care acesta riscă până la 3 ani de închisoare.

Activ încă din anii '70, Oleg Orlov a devenit unul dintre pilonii Memorial, principala organizație care luptă în Rusia pentru păstrarea memoriei represiunii sovietice și care o documentează pe cea a Rusiei președintelui Vladimir Putin.

ONG-ul a fost dizolvat la sfârșitul anului 2021 de către justiția rusă, dar a primit ulterior Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2022.