Kremlinul a avertizat vineri Occidentul că are o listă de active americane, europene şi altele care vor fi confiscate în cazul în care liderii G7 vor decide să confişte rezervele băncii centrale ruse de 300 de miliarde de dolari care sunt blocate, transmite Reuters, citat de news.ro

Serghei Lavrov alaturi de Vladimir PutinFoto: Aleksey Nikolskyi / Sputnik / Profimedia Images

Liderii Grupului celor Şapte naţiuni industrializate vor discuta despre o nouă teorie juridică care ar permite confiscarea bunurilor ruseşti îngheţate, când se vor întâlni în februarie, au declarat joi două surse familiare cu planurile şi un oficial britanic.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că orice astfel de mişcare a Occidentului ar echivala cu ”furt”, ar încălca dreptul internaţional şi ar submina valutele de rezervă, sistemul financiar global şi economia mondială.

”Va fi o lovitură semnificativă pentru principalii parametri ai economiei internaţionale, va submina economia internaţională. Va submina încrederea altor ţări în Statele Unite, precum şi în UE ca garanţi economici. Prin urmare, astfel de acţiuni sunt pline de consecinţe foarte, foarte grave”, a declarat Peskov reporterilor.

Întrebat dacă există o listă specifică de bunuri occidentale pe care Rusia le-ar putea confisca ca răzbunare, Peskov a spus: ”Da. Există”.

El a refuzat să spună care sunt activele specifice pe listă.

După ce preşedintele Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina în 2022, Statele Unite şi aliaţii săi au interzis tranzacţiile cu banca centrală şi Ministerul de Finanţe al Rusiei, blocând circa 300 de miliarde de dolari de active ruseşti suverane în Occident.

Oficialii din SUA şi Marea Britanie au lucrat în ultimele luni pentru a demara eforturile de confiscare a activelor ruseşti imobilizate în Belgia şi alte oraşe europene şi speră ca liderii G7 să fie de acord să emită o declaraţie mai fermă când se vor întâlni la sfârşitul lunii februarie, în jurul celei de-a doua aniversări a invadării Ucrainei de către Moscova, au declarat trei surse pentru Reuters.

Legalitatea confiscării activelor suverane ruseşti nu este clară, iar Rusia a spus în repetate rânduri că va contesta orice sechestru în instanţe.

Susţinătorii confiscării bunurilor ruseşti spun că războiul din Ucraina este un război ilegal şi că banii ruşi îngheţaţi ar trebui să fie daţi Ucrainei fie pentru reconstrucţie, fie chiar pentru a lupta cu forţele ruse.

Oficialii ruşi, totuşi, spun că Occidentul a purtat mai multe războaie de legalitate îndoielnică, inclusiv războiul condus de SUA în Irak din 2003-2011, iar unii avocaţi s-au întrebat dacă confiscarea este chiar legală în dreptul internaţional.

Nu a fost luată nicio decizie, iar mai multe ţări, inclusiv Statele Unite şi Marea Britanie, ar necesita modificări legislative pentru a stabili autorităţile necesare pentru a efectua astfel de confiscări, au declarat surse pentru Reuters.

Rusia a redus deţinerile de titluri ale Trezoreriei americane din 2014, iar unii observatori din Statele Unite au avertizat că confiscarea activelor ruseşti ar putea determina alte mari puteri, inclusiv China, să evite monedele americane şi europene şi obligaţiunile guvernamentale.

Deşi banca centrală rusă nu a detaliat exact ce active au fost îngheţate, majoritatea obligaţiunilor şi depozitelor sunt denominate în euro, precum şi unele în dolari americani şi lire sterline, potrivit datelor disponibile public care detaliază deţinerile de la începutul anului 2022.

Unii oficiali ruşi au sugerat că, dacă activele ruseşti sunt confiscate, atunci activele investitorilor străini blocaţi în aşa-numitele conturi speciale de tip ”C” din Rusia ar putea avea aceeaşi soartă. Unele active străine au fost blocate efectiv în conturile C.

Nu este clar câţi bani sunt în aceste conturi, dar oficialii ruşi au spus că este comparabil cu 300 de miliarde de dolari din rezervele ruseşti îngheţate.

Ministrul de Finanţe Anton Siluanov a declarat săptămâna trecută că există fonduri semnificative în conturile C. Banca centrală a Rusiei a refuzat să comenteze.