Şeful companiei naţionale de gaze din Republica Moldova, Moldovagaz, la care Gazprom este acționar majoritar, a propus să preia transportul livrărilor gigantului rus care trec prin Ucraina, dacă Kievul decide să nu reînnoiască un contract de tranzit ce expiră anul viitor, relatează Reuters.

MoldovagazFoto: Veniamin Demidetki / TASS / Profimedia

Vadim Ceban a declarat joi, într-un interviu la televiziunea Vocea Basarabiei, că Moldova ar prefera ca acest contract să fie reînnoit, dar compania sa, Moldovagaz, este în orice caz pregătită să preia controlul tranzitului de gaze prin Ucraina către Moldova şi mai departe către alte ţări europene, conform News.ro.

Gazprom controlează o participaţie de 50% plus unu la Moldovagaz, în timp ce guvernul Moldovei deţine doar 35,6% din acţiuni, iar 13% sunt deţinute de regiunea separatistă pro-rusă Transnistria.

„Situaţia optimă pentru Republica Moldova ar fi ca Ucraina să reînnoiască contractul privind tranzitul gazelor ruseşti", a declarat Ceban.

„Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Moldovagaz poate efectua transportul gazelor Gazprom care trec prin teritoriul ucrainean", a adăugat el.

Ministrul ucrainean al Energiei a declarat în august că Kievul nu are intenţia de a avea negocieri pentru reînnoirea contractului, după ce Rusia a declarat că ar lua în considerare prelungirea contractului de tranzit.

Ucraina nu intenţionează să discute cu Rusia despre reînnoirea contractului pentru tranzitul de gaze, ceea ce ar putea opri livrările către Europa.

Moldova nu primeşte în prezent gaz rusesc şi îşi asigură aprovizionarea din alte surse europene. Chişinăul a primit ajutor de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea achiziţiilor. Însă regiunea transnistreană se bazează pe livrările Gazprom şi a acumulat datorii de aproximativ 10 miliarde de dolari, pe care Gazprom nu a încercat să le recupereze.

Ceban a declarat că, dacă Moldovagaz preia controlul tranzitului gazelor prin Ucraina, Transnistria va trebui să plătească pentru tranzitul de gaze pe care îl primeşte - în prezent 5,7 milioane de metri cubi pe zi.