Statele Unite au declarat marți că sunt în favoarea menținerii unei democrații „puternice” în Ucraina, părând totodată să înțeleagă reticența președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a organiza alegeri la începutul anului viitor, potrivit AFP.

Americanii vor să știe cum vede Ucraina ideea unei păci cu RusiaFoto: Shutterstock

Toate alegerile, inclusiv cele prezidențiale, au fost anulate de la intrarea în vigoare a legii marțiale, după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

„Nu este momentul pentru alegeri”, a declarat luni șeful statului ucrainean, închizând ușa unor alegeri prezidențiale în țară și încercând să pună capăt unei dezbateri tot mai mari între lideri după mai bine de un an și jumătate de invazie rusă.

Dacă Rusia nu și-ar fi lansat invazia în februarie 2022, alegerile parlamentare din Ucraina ar fi avut loc în luna octombrie a acestui an, iar cele prezidențiale în martie 2024.

Întrebat despre comentariile lui Zelenski, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Vedant Patel, a declarat că decizia de a nu organiza alegeri a fost „în conformitate cu Constituția lor”.

„Este important să ne amintim că Ucraina se află în această situație deoarece Rusia continuă să ducă un război ilegal pe scară largă împotriva Ucrainei. Poporul ucrainean luptă pentru supraviețuirea sa”, a declarat Patel reporterilor, denunțând „bombardarea zilnică a infrastructurii civile din întreaga Ucraină”.

„De asemenea, le-am transmis clar partenerilor noștri ucraineni angajamentul nostru de a sprijini nu doar Ucraina în lupta sa, ci și angajamentul nostru de a susține o abordare prudentă și constituțională pentru a menține o democrație puternică în timp de război”, a spus el.

Volodimir Zelenski a negat că contraofensiva ucraineană ar fi ajuns într-un impas, recunoscând totodată că conflictul dintre Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas a „deturnat atenția” de la războiul dintre Ucraina și Rusia.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a negat că Statele Unite ar fi făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a intra în negocieri în vederea încheierii războiului.

„Rămâne foarte clar că Kremlinul nu are nicio intenție de a negocia sau de a pune capăt acestui război, iar noi ne angajăm să ne susținem partenerii ucraineni”, a declarat Patel.

Într-o scrisoare adresată Congresului și publicată marți, secretarul de stat american Anthony Blinken a cerut aprobarea unui sprijin bugetar direct de 11,8 miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina.

Acest ajutor a divizat rândurile republicanilor, care susțin însă cu tărie ajutorul acordat Israelului.