Luptele de-a lungul porțiunii nordice a frontului de est al Ucrainei s-au „înrăutățit semnificativ" în ultimele zile, a declarat sâmbătă comandantul forțelor terestre ale Kievului, generalul Aleksandr Sîrski, transmite Reuters.

Comandantul ucrainean Oleksandr SirskiFoto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Generalul Aleksandr Sîrski, care a vizitat trupele ucrainene din zonă, a declarat că forțele rusești s-au regrupat după ce au suferit pierderi și au atacat în jurul satului Makiivka și spre orașul Kupiansk.

„Principalul obiectiv al inamicului este înfrângerea unei grupări a trupelor noastre, încercuirea orașului Kupiansk și ajungerea la râul Oskil", a declarat el.

Sîrski a adăugat că forțele rusești au efectuat „zeci" de atacuri în fiecare zi, dar că trupele ucrainene au fost pregătite și își mențin poziția.

Între timp, forțele Kremlinului loveau și orașul strategic ucrainean Avdiivka, pe o altă secțiune a frontului de est, în ceea ce oficialii ruși și occidentali au declarat că reprezintă o nouă ofensivă.

O contraofensivă ucraineană de patru luni a înregistrat unele progrese atât în est, în apropiere de Bahmut, cât și în sud, unde Kievul speră să ajungă la Marea Azov, dar câștigurile au fost progresive.

Generalul Oleksandr Sîrski este considerat cel mai temut comandant ucrainean în urma succeselor repurtate în cursul războiului.

Generalul a comandat apărarea Kievului în primele luni ale războiului și a condus ofensiva ucraineană din Harkov.