Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia detectează mercenari străini în Ucraina și că mai mulți dintre aceștia au fost capturați în ultimele zile, potrivit CNN.

Legiunea Internațională pentru apărarea UcraineiFoto: Serghei SUPINSKY / AFP / Profimedia

„Depistăm mercenari străini și instructori străini atât pe câmpul de luptă, cât și în unitățile în care se desfășoară antrenamente. După părerea mea, ieri și alaltăieri cineva a fost luat prizonier pentru a doua oară”, a declarat Putin la o conferință de presă după discuțiile cu președintele belarus Alexander Lukașenko la Soci.

Putin a adăugat că Rusia nu are nevoie să invite oameni din exterior pentru a lupta, întrucât a înscris recent aproape 300.000 de persoane ca voluntari în armată.

„În această dimineață am primit raportul - 300.000 de contracte au fost semnate de oameni care, vreau să subliniez, sunt gata să își sacrifice viața în interesul patriei lor, protejând interesele Rusiei”, a spus el.

Putin a declarat că noile unități care luptă în Ucraina sunt dotate cu arme și echipamente moderne.

Pe același subiect:

____