„N-am asistat la turnarea unui film la Hollywood și nici la Mosfilm, a fost o răscoală militară, o rebeliune reală. N-a fost teatru, nici pentru Putin, nici pentru Evgheni Prigojin, nici pentru altcineva. A fost o criză autentică. Nu cred că se poate înscena așa ceva. Asta nu înseamnă că nu au existat forțe politice sau grupări din armată și serviciile secrete interesate în apariția acestei crize, pe care au încercat s-o utilizeze în propriul interes.”

Armand GoșuFoto: Hotnews

Idei principale:

• Rebeliunea lui Prigojin a fost reală, a fost o criză autentică, nu se poate înscena așa ceva.
• Prigojin nu e un idiot, știa că nu poate cuceri Moscova cu cei 3000 de mercenari, câți avea în realitate. Când a constatat că nu i se alătură alte trupe, a înțeles că nu are șanse să câștige.
• Totuși, Putin dispăruse în cursul zilei, zvonurile erau că președintele s-ar fi ascuns în buncărul de la Valdai. Nu doar avionul președintelui a părăsit Moscova, ci și al primului ministru, al altor miniștri.
• Prigojin, fără să apară pe televizoarele controlate de Kremlin, doar folosind rețeaua de canale Telegram și portalurile de știri, a ajuns al doilea la încredere și notorietate, după Putin. Iar faptul că marșul s-a numit marș spravedlivosti, adică al dreptății, pare o declarație politică foarte puternică.
• Ce aliați ar fi putut avea Prigojin? Generalul Mihail Mizințev pe care Șoigu îl trăsese pe linie moartă, dar care se bucură de un mare prestigiu, Serghei Surovikin, „generalul Armaghedon”, Aleksei Diumin, guvernator de Tula, cel ce este considerat nașul Wagner. Există rețele complicate de interese în instituțiile militarizate, care sunt departe de a fi loiale necondiționat lui Putin.
• Greu de spus ce atuuri mai are acum Prigojin. Poate are informații sensibile sau poate contează afacerile din Africa astfel încât să nu poată fi asasinat acum.
• Ce e ciudat e că centrele de recrutare ale Wagner sunt în continuare deschise pe tot teritoriul Rusiei și funcționează în regim normal, conform BBC.
• Principala grijă a lui Putin, după revolta mercenarilor pare să fie câștigarea încrederii militarilor.
• Prigojin a demonstrat că se poate, că nimeni nu-i sare în ajutor lui Putin

- Acum, la o săptămână de la evenimentele din 24 iunie, vă întreb cât a fost dramaturgie si mișcare de scenă și cât a fost realitate în rebeliunea lui Prigojin?

N-am asistat la turnarea unui film la Hollywood și nici la Mosfilm, a fost o răscoală militară, o rebeliune reală. N-a fost teatru, nici pentru Putin, nici pentru Evgheni Prigojin, nici pentru altcineva. A fost o criză autentică. Nu cred că se poate înscena așa ceva. Asta nu înseamnă că nu au existat forțe politice sau grupări din armată și serviciile secrete interesate în apariția acestei crize, pe care au încercat s-o utilizeze în propriul interes. Dacă știau serviciile secrete americane și cele ucrainene de pregătirea revoltei Wagner, cu siguranță informația era și la FSB. Personaje importante, cum este Prigojin, sau generalii apropiați de Wagner, au telefoanele ascultate și sunt ținuți sub strictă supraveghere informativă. Oricum, criza putea să fie prognozată, încă de acum trei săptămâni, atunci când ministrul Serghei Șoigu a cerut formațiunilor de mercenari să încheie contracte cu Ministerul Apărării. Prigojin a refuzat violent. Câteva zile mai târziu, Vladimir Putin, la întâlnirea cu voenkorî, corespondenții militari, a spus că și Wagner trebuie să semneze contractele respective. Peste o zi, Prigojin a spus din nou, NU! De asta dată lui Putin, care până atunci jucase rolul de arbitru în lungul conflict dintre Prigojin și Șoigu. Acum, Prigojin care cu câteva zile înainte anunțase cucerirea Bahmut, singura victorie rusească din ultimele luni, se simțea mai amenințat ca niciodată de Șoigu. Căuta să se salveze pe el și compania militară privată Wagner. Nu avea multe soluții, dat fiind conflictul lui personal cu conducerea ministerului Apărării, cu Șoigu și cu generalul Valeri Gherasimov, șeful Marelui Stat Major. Drumul spre rebeliune militară era deschis. Pretextul a fost bombardarea taberei grupului Wagner, în urma căreia ar fi fost uciși 30 de mercenari. Asta pretinde Prigojin. Înregistrarea video distribuită nu este convingătoare. Vineri, 23 iunie, Prigojin anunță că-i va înlătura pe Șoigu și Gherasimov de la conducerea armatei și cere procuraturii să declanșeze urmărirea acestora. Sâmbătă dimineața mercenarii au ocupat centrul orașului Rostov pe Don, fără ca cineva să tragă un foc de armă. O coloană de 200 de mașini și vehicule militare, cu circa 2-3000 de mercenari a plecat spre Voronej și apoi a avansat spre Moscova. În seara zilei de sâmbătă, coloana ar fi ajuns la intrearea în oraș. Numai că…

- Ce credeți că s-a întâmplat de fapt? Prigojin a renunțat la rebeliune pentru că aliații săi din aparatul de stat al Rusiei sau din oligarhie nu l-au susținut? Sa fie acesta motivul principal?

Greu de răspuns la întrebările dvs. Și nu vreau să speculez prea mult. Mă tem că nici anchetele care se desfășoară acum în Rusia, conduse de FSB, nu vor aduce prea multă lumină. Asistăm la obișnuita operațiune de stabilire a unor responsabili care vor plăti oalele sparte de alții, cum se întâmplă adesea.

Desigur că Prigojin nu e un idiot, nu-și închipuia că va cuceri puterea în Rusia cu trei mii de mercenari, cât avea coloana care s-a îndreptat spre Moscova. Faptul că mercenarii au intrat fără nici o problemă pe teritoriul Rusiei, că au ocupat fără rezistență comandamentul regiunii militare de sud, din Rostov pe Don, de unde este coordonat războiul cu Ucraina, că au ocupat centrul orașului și principalele instituții fără un foc de armă, a făcut ca multă lume să speculeze că a fost un complot. Unii au vorbit chiar de implicarea FSB, cel mai puternic serviciu de securitate din Rusia.

Cred că în Rostov pe Don, în dimineața de sâmbătă, 24 iunie, după discursul televizat al lui Putin și constatarea că nu i se alătură alte trupe, cum probabil i s-a promis, a înțeles că sunt șanse mici să câștige. Poate din aceasta cauză a rămas la Rostov pe Don de unde a purtat negocieri. Pe unele canale Telegram s-a dat informația că Prigojin a încercat de mai multe ori să vorbească cu Putin, însă fără succes. Alte canalele Telegram de pe lângă diverse instituții de la Moscova au relatat, altele doar au insinuat, că Prigojin ar fi purtat discuții și cu alți politicieni, printre care și Aleksei Diumin, fosta gardă de corp a lui Putin, de 7 ani guvernator de Tula, lângă Moscova. Serviciul acestuia de presă a negat categoric, iar Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat să comenteze. Varianta oficială este că Lukașenko ar fi mediat între Prigojin și Putin. Marți, 27 iunie, Lukașenko a organizat o conferință de presă în fața generalilor săi povestind lucruri greu de crezut. Nu sunt convins deloc de rolul de mediator atribuit lui Lukașenko.

Chiar sâmbătă seara, când așteptam cu sufletul la gură vestea intrării Wagner în Moscova, Peskov a livrat publicului detaliile privind aranjamentul care a dus la subita decizie a mercenarilor de a se întoarce în cazărmi. Peskov vorbește despre plecarea lui Prigojin în Belarus, intrarea grupării Wagner în subordinea ministerului Apărării. Garantul acestei înțelegeri ar fi însuși președintele Putin, a mai spus Peskov. Au urmat o serie de speculații. Putin dispăruse în cursul zilei, avionul prezidențial IL-96 a fost văzut pe Flightradar24 decolând iar zvonurile erau că președintele s-ar fi ascuns în buncărul de la Valdai. Nu doar avionul președintelui a părăsit Moscova, ci și al primului ministru, al altor miniștri. Până și avionul lui Dmitri Medvedev, campionul luptei pe rețelele sociale împotriva SUA, a ajuns la Baku, în Azerbaidjan. Avioanele altor demnitari au aterizat tocmai la Amman sau în Dubai. Vor reveni la Moscova câteva zile mai târziu.

La scurt timp după ce a fost anunțat suspendarea marșului asupra Moscovei și revenirea în taberele de refacere, mercenarii Wagner, cu Prigojin într-un SUV negru, au părăsit Rostov pe Don în aplauzele mulțimii. Cam așa sperase Putin să fie întâmpinate trupele rusești în Ucraina, la 24 februarie 2022.

Sâmbătă seară, Prigojin a fost văzut pentru ultima oară într-o mașină de teren neagră, care a plecat în trombă din Rostov pe Don, după o ultimă ședință de selfie a locuitorilor de aici cu șeful grupului Wagner. Avionul său a aterizat marți dimineața la 7.40 la Minsk. Câteva ore mai târziu, Lukașenko confirma prezența lui Prigojin la Minsk.

O mică parte a trupelor Wagner s-a aflat cu Prigojin în Rostov pe Don. E vorba de câteva mii de oameni. Cifra de 25.000 mercenari care ar fi participat la operațiune este cu totul exagerată, probabil că Wagner nici nu mai are atât de mulți oameni. Au apus vremurile în care Wagner număra 50-60.000 de oameni.

La marșul spre Moscova ar fi participat, potrivit Reuters, 5000 de oameni, potrivit altor surse rusești independente 1500-2000. Fotografiile și înregistrările video arată un număr de maxim 200 mașini și tehnică militară care se deplasează în coloană. Prigojin a rămas la Rostov pe Don, iar adjunctul lui, Dmitri Utkin, fost ofițer GRU, s-a aflat în fruntea coloanei care trebuia să fie magnetul în jurul căruia să se adune pilitura compusă din alte unități militare.

- Ați spus că Prigojin a avut probabil complici în armată. Pe ce se baza el, pe cine se baza? Erau niște complicități care au făcut posibilă această tentativă de lovitură de stat. Ați spus și dvs că nu e un idiot care să se sinucidă în fața camerelor tv.

Erau destui ofițeri din armată și serviciile secrete solidari cu Prigojin și îmbrățișau mesajele lui violente împotriva ministrului Șoigu și a generalului Gherasimov. La rândul său, Prigojin n-a rămas doar la nivelul înjurăturilor de mamă la adresa lor ci și-a elaborat un mesaj mai sofisticat, desigur populist, în care acuza corupția din armată, nepotismul, selecția proastă a cadrelor din fruntea ministerului, deciziile greșite privind purtarea războiului și a ajuns chiar să conteste narativul oficial al președintelui Putin, afirmând că războiul a fost pornit din cauza dorinței oligarhilor de a jefui Ucraina, că nu e vorba nici de denazificare, nici de drepturile minorității rusești, ci de un război de agresiunea pornit de Rusia. Cireașa de pe tort a fost lauda la adresa armatei ucrainene. Chiar dacă n-are experiență politică iar cariera lui politică s-a sfârșit înainte ca să înceapă, nu uitați că Prigojin, fără să apară pe televizoarele controlate de Kremlin, doar folosind rețeaua de canale Telegram și portalurile de știri, a ajuns al doilea la încredere și notorietate, după Putin. Deci, nu doar generalii și ofițerii frustrați de felul în care era dus războiul din Ucraina îi împărtășeau vederile ci și o parte a publicului din Rusia. Iar faptul că marșul s-a numit marș spravedlivosti, adică al dreptății, mi se pare o declarație politică foarte puternică.

Mă întrebați de complicități. Nici o elită militară nu e monolită. Sunt grupări care se concurează pentru posturile de conducere, pentru acces la resurse. O parte e conducerii ministerului, cea legată prin afaceri și contracte de Șoigu și Gherasimov, e loială acestora. E o grupare mică, destul de contestată, care nu are mare prestigiu. Așa că lui Prigojin i-a fost ușor să găsească la nivelul conducerii ministerului oameni nemulțumiți care să i se alăture.

Pe unii i-a lăudat public. E vorba de generalul Mihail Mizințev, o figură importantă din armată legată de reforma fostului ministrului Serdiukov. Mizințev trebuia să conducă un nou centru de coordonare între arme. Însă, Șoigu avea alte planuri și l-a pus pe linie moartă. La începutul războiului, Mizințev a fost trimis să se ocupe de aprovizionarea armatei, iar în aprilie, adică acum două luni și ceva, a fost dat afară din armată. Așa a ajuns generalul Mizințev la compania privată Wagner. Șoigu nu e militar, iar Gherasimov e un general de paradă, nici unul n-are prestigiul lui Mizințev. În mai multe ocazii, în mod public, Prigojin a spus că Mezințev ar trebui să-i ia locul lui Șoigu.

Iar la comanda Marelui Stat Major, locul lui Gherasimov ar fi trebuit să-l ocupe generalul Serghei Surovikin, despre care unii comentatori spun că ar fi cel mai competent general pe care-l are Rusia pe frontul din Ucraina. Surovikin era tânăr căpitan în august 1991 când în timpul puciului unitatea sa a omorât trei oameni, singurele victime de atunci. După 7 luni de arest și anchetă, Surovikin a fost eliberat și și-a continuat cariera militară. Abia în timpul ministrului Serdiukov, steaua lui Surovikin a început să strălucească pe cerul Armatei. Surovikin a fost pus în fruntea poliției militare, însă noul ministru Șoigu, la presiunea Procuraturii militare, a acceptat limitarea atribuțiilor acesteia. De acolo, Surovikin ajunge în Siria, la comanda operațiunilor armatei ruse. Acolo este remarcat pe Putin și decorat. Tot acolo primește porecla de „generalul Armaghedon” pentru duritatea cu care reprima populația civilă siriană. Dar militarii ruși l-au apreciat pentru că avea grijă de ei. Tot în Siria, Surovikin s-a împrietenit cu Prigojin care se afla acolo cu mercenarii Wagner.

În corpul ofițerilor superiori sunt destui nemulțumiți de Șoigu. Majoritatea acestora s-au bucurat de reformele lui Serdiukov și-i datorează acestuia avansarea în grad. Vă reamintesc că Serdiukov a făcut prima reformă a armatei ruse după 150 de ani, a redus numărul regiunilor militare, a dat afară 80% din colonei și 70% din maiori. Proiectul înființării unei companii de mercenari aparține generalului Nikolai Makarov, fostul șef al Mareului Stat Major General, predecesorul lui Gherasimov. Iar fostul șef al pazei lui Putin, generalul Aleksei Diumin, care a ocupat apoi funcții de conducere în GRU și Ministerul Apărării, iar de 7 ani este guvernator de Tula, este considerat nașul Wagner, pentru că ar fi contribuit în 2014 la consolidarea grupării. Presa controlată de Prigojin vorbea de Diumin ca despre un potențial viitor ministrul al Apărării. Dar Diumin a mai fost menționat și în contextul discuțiilor despre succesorul lui Putin. Candidatura lui ar fi susținută de influenții dar enigmaticii frați Kovalciuk, vechi prieteni cu Putin din cooperativa Ozero, de la Leningrad. Două nume sunt vehiculate în ultimele luni: fiul șefului Consiliului de Securitata Națională, Dmitri Patrușev, ministru al Agriculturii și guvernatorul regiunii Tula, Diumin. Și Patrușev bătrânul, dar și Diumin au jucat roluri importante în stingerea rebeliunii mercenarilor Wagner.

Vă dau toate aceste nume ca să vedeți că rețele complicate de interese sunt în instituțiile militarizate, care sunt departe de a fi loiale necondiționat lui Putin.

Cert este că în susținerea lui Prigojin n-au intervenit nici generalii, nici alți militari nu s-au alăturat marșului asupra Moscovei. Dar nici n-au încercat să-l împiedice. Iar Putin a susținut conducerea ministerului Apărării, pe Șoigu și Gherasimov, în ciuda erorilor comise în campania din Ucraina.

- Cat de învins e Prigojin acum și care sunt atuurile ce i-au mai rămas? Va supraviețui datorită puterii și influenței pe care o exercită în Africa, afacerile sale fiind foarte importante acum pentru Rusia?

N-am un răspuns la aceste întrebări. Destui comentatori spun că Prigojin e un mort viu. Singura lui șansă ar fi ca un alt complot împotriva lui Putin să aibă succes, cât mai repede, înainte ca el să fie eliminat fizic. Deocamdată este la Minsk, în Belarus.

De ce este în viață după ce a fost făcut trădător de către Putin? De ce a fost lăsat să plece în Belarus? Cât mai controlează din rețeaua de peste 500 firme care fac afaceri pe diferite continente, nu doar în Rusia? Dacă pleacă în Africa, va mai controla ceva acolo? După cum vedeți am mult mai multe întrebări decât răspunsuri.

Unii speculează că Prigojin ar avea materiale compromițătoare despre Putin și este riscantă eliminarea lui fizică în acest moment. Se știe în Petersburg că în restaurantele sale Prigojin nu oferea doar de mâncare ci și servicii sexuale și că totul era filmat. La restaurantele lui Prigojin era abonat Putin, acolo ducea delegațiile străine care vizitau Petersburgul. Prigojin ar putea să dețină informații despre afacerile mai vechi sau mai noi ale lui Putin, ale oamenilor din Ozero, adică ale prietenilor săi foarte apropiați.

Cât privește afacerile Wagner de pe alte continente, înțeleg că un viceministru de Externe a plecat la Damasc ca să-l asigure pe liderul sirian că poate conta pe Rusia în continuare, iar liderii africani unde primit și ei asigurări telefonice în același sens.

Ciudată mi se pare altă informație, de vineri, 30 iunie. Potrivit BBC, centrele de recrutare ale Wagner sunt în continuare deschise pe tot teritoriul Rusiei și funcționează în regim normal. Marți, la întâlnirea de la Kremlin cu conducerile Armatei, Internelor, serviciilor secrete, Putin a spus suficient de clar că o parte a mercenarilor vor semna contract cu Armata sau cu alte ministere, și se vor vărsa acolo, alții vor pleca la casele lor, și alții în Belarus.

- Cum vi se pare că iese Putin din această criză? Cât de rațional vi se pare că a acționat? Cum ați evalua situația? Care mai e autoritatea lui Putin în ochii populației?

Putin a demonstrat loialitate față de structurile militarizate, față de conducerile acestora. Militarii au câștigat competiția pentru influență cu civilii. În curând vor fi aprobate legi care să le legifereze statutul de castă privilegiată. Principala grijă a lui Putin, după revolta mercenarilor pare să fie câștigarea încrederii militarilor. I-a primit la Kremlin pe șefii instituțiilor militarizate, le-a mulțumit de mai multe ori pentru că au oprit războiul civil, pentru că au consolidat societatea. Le-a mulțumit pentru “fermitate și bărbăție”, pentru că au înfrânt prin luptă rebeliunea. Totodată, le-a mulțumit și mercenarilor Wagner pentru că luptă în Ucraina. A mulțumit și societății pentru că e consolidată. Marți, 27 iunie, Putin a organizat o ceremonie în Piața Catedralei din Kremlin, cu militari în careu, parcă după o regie din filmele lui Nikita Mihalkov. Și le-a mai mulțumit, încă odată.

Sunt destul de ciudate aceste ieșiri publice, câte trei pe zi, după ce, vreme de mai mulți ani, Putin era foarte scump la vedere, nu primea pe nimeni, iar atunci când o făcea funcționa un ritual. Era nevoie de două săptămâni de carantină pentru a sta câteva minute la zeci de metri de președinte, la capătul unei mese lungi. Vreme de săptămâni, Putin nu se întâlnea cu nimeni.

Activismul neobișnuit al președintelui cred că este un semn de inteligență politică din partea lui. Pur și simplu a înțeles că poziția lui este astăzi, după rebeliunea mercenarilor, mult mai amenințată decât era înainte. Abia acum organizarea unei lovituri de stat poate deveni o opțiune serioasă pentru o partea nemulțumită a elitei. Prigojin a demonstrat că se poate, că nimeni nu-i sare în ajutor lui Putin, că mai toată elita este paralizată de frică sau de nepăsare, așteaptă evoluția lucrurilor, iar cei mai curajoși urcă în avioanele personale și fug în străinătate. - Citeste intregul articol si comenteaza pe Contribuotrs.ro